Fost viceprimar al Craiovei şi şefi de instituţii publice, trimişi în judecată de DNA

Fost viceprimar al Craiovei şi şefi de instituţii publice, trimişi în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților: 

SMARANDACHE RADU, șef serviciu din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (6 acte materiale),

ȚENEA RODICA, consilier juridic în cadrul Direcției Juridice din cadrul Primăriei municipiului Craiova, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (6 acte materiale),

CALANGIU CRISTINA MARIANA, viceprimar al municipiului Craiova, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (9 acte materiale).

Au mai fost trimisă în judecată, sub control judiciar, MUNTEANU IOANA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 
- trafic de influență, în formă continuată, (16 acte materiale), 
- complicitate la infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, (5 acte materiale), 
- dare de mită, 

În stare de libertate au fost trimişi în judecată: 

- MANOLACHE MARIA, director general adjunct, în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, la data faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență,

- OPREA CARMEN LAVINIA, șef Centrul de Consiliere și Asistență Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, la data faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În perioada 2013 – 2015, inculpatul Smarandache Radu, în calitate de șef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap (S.E.C.P.A.H.) din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj, prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins și a primit, în șase rânduri, suma totală de 4.000 de lei, de la persoane interesate să obțină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptățite sau fără să fie aparținători ai acestora.
În acest scop, inculpatul Smarandache Radu - care avea printre atribuțiile specifice și pe acelea de a răspunde, de a verifica și de a aviza raportul de evaluare complexă, respectând criteriile de încadrare în grad de handicap - a intervenit pe lângă membrii comisiei din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj, în scopul încadrării acestor persoane în anumite grade de handicap.

În perioada 2011 – 2015, inculpata Țenea Rodica, în calitate de consilier juridic în cadrul Direcției Juridice din cadrul Primăriei municipiului Craiova, prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins și primit, în șase rânduri, sume de bani cuprinse între 2.000 de lei și 8.000 de euro, în total 16.500 euro și 4.000 lei, de la persoane interesate să se angajeze la diverse instituții din municipiul Craiova sau să se pensioneze medical, prevalându-se de relațiile pe care le are cu factorii de decizie în cadrul acestor instituții.

În intervalul 2007-2014, perioadă în care inculpata Calangiu Cristina Mariana a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență nr. 1 Craiova (în perioada 2006-2009), respectiv, viceprimar al municipiului Craiova (în perioada 2012-2015), prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins și primit sume de bani, cuprinse între 15.000 lei și 8.000 euro, în total 50.500 euro și 15.000 lei, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv infirmieri, la unități spitalicești de pe raza municipiului Craiova.

În luna octombrie 2014, în contextul organizării unui concurs pentru ocuparea unor funcții vacante în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Dolj, inculpata Manolache Maria, în înțelegere cu inculpata Munteanu Ioana a pretins și primit, de la o persoană, printr-un intermediar, suma de 3.000 lei. În schimbul acestor bani, inculpata Manolache Maria trebuia să intervină pe lângă factorii de decizie cu atribuții în organizarea și desfășurarea concursului, pentru ca persoana respectivă să ocupe unul din posturile de îngrijitor scoase la concurs.
Ca urmare a faptului că, aceasta din urmă nu a promovat examenul, inculpata Manolache Maria i-a restituit suma de 3.000 lei. 

La data de 31 martie 2015, inculpata Oprea Carmen Lavinia l-a avertizat pe inculpatul Smarandache Radu că este vizat de o anchetă penală, activitate ce l-a determinat pe acesta să contramandeze întâlnirea pe care o avea cu inculpata Munteanu Ioana și să distrugă actele medicale ale unei persoane de la care acceptase suma de 500 lei în scopul eliberării, pe numele acesteia, a unui certificat de încadrare în grad de handicap. Ulterior, inculpatul a aruncat actele respective într-un tomberon de gunoi, de la locul de muncă.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Smarandache Radu, Țenea Rodica, Calangiu Cristina Mariana și Munteanu Ioana.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi? Circoteca cu congresul e bluf? Iohannis joacă la două capete? Citiți ce se zvonește...

2 Congresul cașcavalului / Marioneta a câștigat

3 Hopa! / Orban: „Iohannis și serviciile au distrus partidul”

4 Așa o fi? / Cade și EUROINS? Doar 5% din bani mai sunt în băncile din România!

5 Andreea Pirui, vedetă la Kanal D, a fost prinsă drogată?