Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Fostul președinte al CJ Botoșani, Florin Țurcanu, vizat de perchezițiile DNA (surse)

Perchezițiile efectuate miercuri de procurorii DNA în municipiul Botoșani îl vizează pe fostul președinte al Consiliului Județean (CJ), Florin Țurcanu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Țurcanu este suspectat de trafic de influență, abuz în serviciu și fals, infracțiuni care ar fi fost săvârșite între anii 2012 și 2014, conform acelorași surse.

Fostul președinte al CJ Botoșani ar fi solicitat, în interes personal, diverse sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale din domeniul agroalimentar. Banii au fost obținuți prin intimidare și amenințarea cu controale din partea unor instituții de la nivel local și central.

Conform acelorași surse, Florin Țurcanu ar mai fi obținut sume importante de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale care aveau contracte cu CJ Botoșani. Contractele vizau lucrări de reabilitare ale unor instituții publice, printre care și Spitalul Județean de Urgență Mavromati, dar și proiecte derulate în comunități rurale, toate cu finanțare europeană.

Fostul președinte al CJ Botoșani mai este suspectat, conform surselor, că ar fi pretins și obținut remiterea unor sume de bani de la un funcționar public, pentru a-l menține în funcție. De asemenea, Țurcanu ar fi obținut "sponsorizarea" unor evenimente de către filiala județeană a unei asociații care grupează persoane cu handicap, promițându-i președintelui acesteia numirea într-o funcție publică, lucru care ulterior nu s-a mai întâmplat.

În plus, Florin Țurcanu ar fi prezentat spre decontare, în perioada în care a fost președinte al CJ Botoșani, o serie de documente justificative pentru numeroase deplasări efectuate în țară, iar în anul 2014 ar fi intervenit pentru ca societatea de utilitate publică Nova Apaserv SA să închirieze un spațiu de la o anumită firmă. În schimbul intervenției, Țurcanu ar fi obținut lunar o cotă parte din valoarea chiriei.

Conform surselor, perchezițiile de la CJ Botoșani sunt efectuate în 12 birouri, precum și în spații folosite pentru depozitarea documentelor de arhivă, alte descinderi având loc în trei birouri de la sediul PNL Botoșani.

Potrivit unui comunicat al DNA, perchezițiile au loc într-o cauză penală care vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2010-2014.

''În cursul zilei de 23 septembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în două locații situate pe raza județului Botoșani, reprezentând sediul unei instituții publice și sediul filialei teritoriale a unui partid politic'', se arată în comunicat.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani. AGERPRES 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ZVON / Dragnea și Vâlcov participau doar la discuții unde comisionul sărea de 10 milioane de euro! Ce rol avea ț…

2 Rechizitoriu DNA / Schema ingenioasă prin care „nașul” Mircea Sandu ar fi luat o șpagă de 200.000 de euro de la …

3 Filmul atacului de la Săpoca în care au fost uciși 4 oameni și răniți alți 9: „Totul s-a petrecut în mai puţin…

4 Faceți diferența! Bulgaria cumpără F-16 de ultimă generație, de trei ori mai scumpe decât cele cumpărate de Ro…

5 Trei năpârci. Atenție la aroganța voit afișată...

recomandări

Te ia DNA: Ghita Sebastian, Teamnet, Hidrocanal

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă vrei Jurassic Park în viața reală, mută-te în Australia