Furt la Policlinica Titan

Trei laptopuri au fost furate, în noaptea de joi spre vineri, din trei cabinete medicale din Policlinica Titan, polițiștii începând cercetările pentru depistarea autorilor.

"Nu avem încă indicii despre autorii furtului, dar în urma verificărilor s-a constatat că era un geam deschis care nu prezintă urme de forțare. Cabinetele comunicau între ele. Au fost ridicate amprente pentru a se face cercetările pentru furt calificat", a precizat, pentru AGERPRES, Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Potrivit acestuia, cabinetele medicale respective sunt închise până la finalizarea anchetei polițiștilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?