George Becali va afla pe 31 martie dacă va fi eliberat condiționat din penitenciar

Magistrații Tribunalului Constanța au stabilit, miercuri, judecarea pe data de 31 martie a contestației procurorilor DNA împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de a admite cererea omului de afaceri George Becali privind eliberarea condiționată a sa din penitenciar.

Decizia magistraților Judecătoriei Medgidia a fost luată pe 6 martie, iar în situația în care ea nu ar fi fost contestată de procurori, Becali ar fi putut pleca acasă, la începutul acestei săptămâni, de la Penitenciarul Poarta Albă.

Condamnat la închisoare în 2013, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis.

Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenție în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, la care s-au adăugat alte șase luni după condamnarea în dosarul "Valiza". AGERPRES 


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii