Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința pensiilor speciale pentru aleșii locali

Guvernul a formulat, sâmbătă, printr-o sesizare adresată Curții Constituționale a României, obiecțiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene (Legea de modificare și completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali).

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului remis duminică AGERPRES, sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurararea finanțării pentru indemnizațiile nou create.

"În forma adoptată, există cel puțin 16.300 de potențiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, și tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat", mai informează sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți

5 Ce ascunde înțelegerea prin care SUA redeschid piața pentru motorina rusească