Hunedoara: Sute de persoane au însoțit-o pe ultimul drum pe Maria Vulcu, una dintre victimele din Colectiv

Peste cinci sute de persoane, prieteni, foști colegi și cunoscuți au însoțit-o marți, pe ultimul drum, pe Maria Vulcu, o arhitectă de 30 de ani, din Deva, care și-a pierdut viața în tragedia de vineri seara de la Clubul Colectiv din București. 

Înmormântarea a avut loc în cimitirul din orașul Simeria, ceremonialul sobru fiind oficiat de un sobor de preoți. Zeci de coroane de flori au însoțit cortegiul funerar în drumul spre cimitir.

Maria Vulcu a absolvit Liceul de Arte 'Sigismund Toduță' din Deva, iar apoi Facultatea de Arhitectură din Timișoara. Fosta ei dirigintă, Rodica Molnar, a descris-o pe Maria ca fiind unul dintre elevii foarte buni, într-o clasă de elită, în care toți copiii au terminat liceul cu medii de 9 și 10.

Maria este una dintre cele trei victime din județul Hunedoara care au avut de suferit în urma tragediei de la Clubul Colectiv din București.
În prezent, în Spitalul de Arși se mai află internată o tânără din Deva, starea ei de sănătate fiind mai bună. De asemenea, între răniți se mai află un tânăr de 21 de ani, din Petroșani, student la ASE București, acesta aflându-se în stare gravă.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?