Iaşi: Copil de cinci ani, în COMĂ ALCOOLICĂ la spital după ce a băut singur un litru de vin

Un copil de cinci ani din judeţul Iaşi a ajuns în comă alcoolică la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, după ce, lăsat nesupravegheat de către părinţi, a băut singur aproape un litru de vin, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului începând o anchetă în acest caz.

Iaşi: Copil de cinci ani, în comă alcoolică la spital după ce a băut singur un litru de vin (Imagine: Gigi Ciuncanu/Arhiva Mediafax Foto)

Copilul a mers, luni, împreună cu părinţii la bunicii paterni, iar la un moment dat a fost lăsat nesupravegheat şi a băut singur aproape un litru de vin.

Ulterior, copilul a fost transportat în comă alcoolică la spital.

"A ajuns la noi ieri (n.r. - luni) un copil de cinci ani din mediul rural, comuna Ungheni. Era în comă de gradul al doilea şi aparţinătorii spuneau că au uitat o sticlă de vin prin casă, iar, nesupravegheat fiind, acesta a băut toată sticla, ajungând la noi cu o alcolemie de 4,12. Astăzi însă se simte bine, şi-a revenit şi este conştient"', a declarat marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, medicul Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au afirmat că au fost demarate primele anchete în acest caz, însă asistentul social din comună a spus că băiatul face parte dintr-o familie "văzută bine la nivelul comunităţii", fiind vorba despre "un accident stupid".

"Copilul provine dintr-o familie despărţită, tatăl lucrează în Italia, iar băiatul locuieşte cu mama lui la bunicii materni. Într-o vizită la bunicii din partea tatălui a găsit o sticlă accidental pe care a băut-o. Acum el ar fi trebuit să fie mai bine supravegheat, pentru că putea să fie altceva decât vin în sticlă iar doctorii şi-au dat cu părerea că la alcoolemia respectivă erau toate şansele ca el să poată muri. Vom cere oricum o evaluare de la asistentul social şi pe viitor li se va pune părinţilor şi bunicilor problema supravegherii mai atente a copilului", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, Tiberiu Bantaş de la DGASPC Iaşi.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Cum a ajuns să fie condamnat primarul din Medgidia după ce a refuzat să îl mituiască cu 200.000 de euro pe procurorul Theodor Niță

4 Un „experiment” misterios provoacă panică în Israel

5 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”