ÎCCJ a respins cererea lui Sebastian Ghiță de modificare a condițiilor controlului judiciar

ÎCCJ a respins cererea lui Sebastian Ghiță de modificare a condițiilor controlului judiciar

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, marți, cererea lui Sebastian Ghiță de modificare a condițiilor controlului judiciar, în sensul de a i se permite să părăsească țara. Astfel, magistrații instanței supreme au constatat legalitatea măsurii controlului judiciar luată față de Sebastian Ghiță și au respins cererea deputatului de modificare a condițiilor impuse prin această măsură, în sensul de a i se permite să părăsească țara.

Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploiești într-un dosar legat de mituirea fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu.

Astfel, deputatul este acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani, iar Iulian Bădescu, în prezent aflat în stare de arest în altă cauză, este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal unui club sportiv susținut de cel din urmă — CSU Asesoft Ploiești — o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei, care constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale, cât și un folos necuvenit obținut de asociația respectivă.

Finanțarea a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul 'Promovarea sportului de performanță', organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploiești.

'Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați', susține DNA.

Conform procurorilor, Sebastian Ghiță a disimulat, în perioada septembrie 2013 — ianuarie 2014, adevărata natură a provenienței imobilului, prin efectuarea unor plăți reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.

Ulterior, fostul primar al Ploieștiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiță, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...