Încă 30 de zile de arest pentru președintele Siveco, Irina Socol

Încă 30 de zile de arest pentru președintele Siveco, Irina Socol

Tribunalul București a prelungit vineri cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă emis pe numele președintei și fondatoarei companiei Siveco România, Irina Socol, într-un dosar în care aceasta este acuzată de evaziune fiscală.

În același dosar, judecătorii au prelungit mandatul de arestare și pe numele directorului comercial adjunct al Siveco, Aurora Crusti.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București susțin că reprezentanții companiei Siveco România au creat un circuit infracțional format din peste 50 de societăți comerciale, prin care ar fi fost evidențiate tranzacții fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

Din cercetări a reieșit că în contabilitatea producătorului de softuri ar fi fost înregistrate achiziții fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Astfel, anchetatorii susțin că Siveco a încheiat achiziții fictive de servicii de la firme care aveau ca administratori cetățeni de etnie romă din satul Sintești, Ilfov, persoane care se ocupau cu colectarea de fier vechi.

"Astfel, de la Eurovip, Siveco România a achiziționat, în cursul anului 2009, servicii în valoare de 2.500.718 lei, plus TVA, în cuantum de 475.137 lei. Societatea Eurovip a avut ca asociat și administrator pe Valentina Mihai Gogu, persoană de etnie romă, în vârstă de 49 ani, care locuiește în satul Sintești, Ilfov și care nu știe să scrie și să citească. Toți banii care au fost încasați de Eurovip de la Siveco România au fost retrași în numerar pe baza unor borderouri de achiziție fier vechi de la persoane fizice. Practic, societatea Eurovip achiziționa fier vechi, dar vindea programe informatice", se arată în documentele de la dosar.

Irina Socol a fondat la începutul anilor '90 compania Siveco România, care este în prezent cel mai mare producător local de soft, cu afaceri totale de 65 de milioane de euro în anul 2013.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa