INCREDIBIL! Drogurile, prostituţia şi traficul cu ţigări şi băutură, INCLUSE în PIB

PIB-ul se va înălţa şi mai sus / FOTO: money.msn.com

'Începând cu anul '95, noi avem incluse în PIB estimări privind 'economia neobservată', aceasta reprezentând economia care este legală, dar este desfăşurată în condiţii ilegale. Pentru ultimii ani, valoarea se situează la 22% - 23% din PIB. Începând cu anul 2012, vom include şi aceste activităţi ilegale. Noi am avut un proiect pe fonduri europene care s-a încheiat la finalul anului trecut, prin care am făcut pentru prima dată estimări pentru prostituţie, pentru droguri şi contrabandă cu alcool şi tutun. Încă nu au fost incluse în PIB. În luna septembrie, când vom publica PIB-ul pentru anul 2012, conform noului sistem de conturi 2010, o să avem şi aceste estimări incluse în PIB', a explicat Adriana Ciuchea.

Referitor la ponderea pe care aceste activităţi ar putea să o aibă în PIB, ea a apreciat că aceasta nu poate depăşi 0,1% - 0,2%.

'Din estimările noastre foarte preliminare, toate revizuirile legate de ESA 2010 nu o să depăşească 1%. Aici intră şi investiţiile pentru cercetare şi alte activităţi. Deci, economia ilegală nu poată să aibă impact mai mare de 0,1% - 0,2% pe PIB. Este posibil ca ea să fie mai mare, dar noi trebuie să o estimăm pe baza unei metodologii, a unor informaţii care există şi pe care ni le pot furniza diverse agenţii care se ocupă cu droguri, poliţia etc. Evident că ele se bazează, spre exemplu, pe capturi de droguri sau de ţigări la graniţă, dar aceste capturi nu înseamnă tot ce trece graniţa, ci ceea ce au reuşit să prindă. Eu nu am cum să estimez mai mult decât pe baza acestor informaţii', a explicat reprezentantul INS.

Implementarea noii metodologii de calcul a PIB este obligatorie la nivel european.

'Statistica ESA 2010 este obligatorie pentru toate ţările din Uniunea Europeană, deci este o obligaţie care îi revine Institutului Naţional de Statistică pentru a calcula indicatorii după regulile stabilite la nivel european. Deci, toate ţările vor fi obligate să calculeze după aceleaşi standarde statistice, pentru a avea comparaţie pe indicatorii pe care îi calculăm la nivel mondial', a precizat, la rândul său, preşedintele INS, Tudorel Andrei.

Noua metodologie de calcul a PIB - ESA 2010 - se va aplica mai întâi pentru datele aferente anului 2012, apoi se vor actualiza şi datele pentru anii anteriori, până în 1995. Până în martie 2014, se vor actualiza şi datele trimestriale din 1995 până în 2012, iar în septembrie 2014 vor fi prezentate datele din trimestrul II pe noua metodologie.

Potrivit EUROSTAT, pentru România este estimată o creştere a PIB cuprinsă între zero şi 1% după aplicarea noii metodologii de calcul. Cele mai mari creşteri de PIB, în urma aplicării noii metodologii, sunt estimate pentru Finlanda şi Suedia, între patru şi cinci puncte procentuale. AGERPRES

Sursa: realitatea.net


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

2 HOPA! Dăncilă a predat Organizarea întreprinderii socialiste. A picat treapta I, a IIa și admiterea la faculta…

3 BREAKING Ce scrie în raportul Jandarmeriei despre 10 august, păstrat secret până săptămâna trecută

4 Dăncilă, călcată-n picioare de o fostă jurnalistă RTV: „Să-ți fie rușine! I-ai învrăjbit pe români mințind că …

5 ALERTĂ / Noi informații-bombă din dosarul 10 august, desecretizat de Guvern / Document INTEGRAL

recomandări

Te ia DNA: Baronul Salvador

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă vrei Jurassic Park în viața reală, mută-te în Australia