Inscop: 67,9% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova până în 2018

Rezultatele unui sondaj realizat de Inscop arată că 67,9% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova până în 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, în timp ce doar 14,8% mai degrabă nu o susțin. 

"Procentul de acord este foarte mare și confirmă date anterioare culese și interpretate în cadrul barometrului Inscop-Adevărul despre România. Desigur, ideea celor 100 de ani de la Marea Unire are în mod evident o puternică notă unionistă, dar acest 2018 pune în fața respondenților și un termen foarte apropiat, 'palpabil'", explică Darie Cristea, director general Inscop, conform unui comunicat transmis vineri AGERPRES.

La această întrebare, non-răspunsurile cumulează 17,3%.

Potrivit aceluiași sondaj, 52,6% dintre români afirmă că au o părere bună despre câștigarea alegerilor pentru Primăria Chișinăului de către Dorin Chirtoacă, în timp ce 6,9% au o părere proastă, numărul de non-răspunsuri fiind de 40,5%.
"Numărul de non-răspunsuri este foarte mare, ceea ce atrage atenția asupra principalei probleme a raportării românilor la Republica Moldova — o informare precară a românilor în legătură cu evenimentele de peste Prut. (...) Fenomenul nu trebuie asociat atât de mult cu personalitatea lui Dorin Chirtoacă — puțin notoriu în România — ci cu tendința generală de susținere a parcursului european al Republicii Moldova", arată Darie Cristea.

67,8% dintre respondenți spun că România ar trebui să ușureze acordarea cetățeniei pentru basarabeni. 17,5% nu sunt de acord, iar 14,6% aleg să nu răspundă sau nu știu. Totodată, 56,3% dintre români cred că țara noastră ajută suficient Republica Moldova pentru a se integra în UE, 29,6% cred că ar trebui să facă mai mult (non-răspunsuri 14,1%).
 46% cred că integrarea Republicii Moldova în UE depinde mai mult de voința cetățenilor săi și a politicienilor locali, în timp ce 40,5% consideră că depinde mai mult de ajutorul dat de România și alte state europene, relevă aceeași cercetare.

"Barometrul Inscop — Adevărul despre România" a fost realizat de Inscop Research la comanda "Adevărul" în perioada 9 — 14 iulie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.075 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cum a mințit Dăncilă despre angajarea fiului și, mai ales, cum a băgat în față adopția, cu nemernicie tipic pe…

2 VIDEO Sondaj pe stradă în București. Iohannis are un scor zdrobitor. Pensionară: „Este rușinos să fie Dăncilă …

3 A murit Corina Untilă, unul dintre eroii veritabili din decembrie '89: „Am fost împuşcată de armata propriei m…

4 Birchall a rămas cu colții înfipți în gâtlejul Proastei! Nou atac după minciunile sfruntate de marți

5 HOPA! Bogdan Aurescu și Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, discuții despre ridicarea vizelor românilor

recomandări

Te ia DNA: Toma Vărgatu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Scene uimitoare filmate prin procedeu time lapse creează impresia unei alte lumi