Instanța dispune eliberarea condiționată a lui Sorin Roșca Stănescu; decizia nu este definitivă

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 au admis cererea de eliberare condiționată din închisoare a fostului senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu, condamnat la doi ani și patru luni în dosarul Rompetrol.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată de procurori.

În octombrie 2014, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe Sorin Roșca Stănescu la doi ani și patru luni închisoare în dosarul Rompetrol, pentru săvârșirea infracțiunilor de utilizare de informații privilegiate și constituire a unui grup infracțional organizat.

În același dosar, fostul ministru Sorin Pantiș a fost condamnat la doi ani și opt luni închisoare, în timp ce procesul penal a fost închis pe numele lui Dinu Patriciu, ca urmare a decesului acestuia.

La 8 septembrie 2006, Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea a șapte infracțiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârșirea de infracțiuni, manipularea pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare, dezvăluire de informații privilegiate, spălare de bani și inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat.

Patriciu era acuzat că, în calitate de reprezentant al grupului Rompetrol, a organizat și coordonat operațiunile de tranzacționare a acțiunilor emise de SC Rompetrol Rafinare SA (cu simbol RRC), prin intermediul unor conturi aparținând unor persoane fizice sau juridice controlate de grupul de firme Rompetrol, în scopul influențării și menținerii unui nivel artificial al prețului de deschidere și tranzacționare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

5 De citit acest material despre vortexul polar