Iohannis cere reexaminarea Legii privind pensiile speciale pentru parlamentari

Președintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea legii prin care se instituie indemnizația specială pentru parlamentari la pensionarea acestora.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a retrimis Parlamentului, vineri, 10 iulie, spre reexaminare, Legea pentru completarea Legii nr. 96/2006 prin care se instituie o indemnizație pentru limita de vârsta ce se acorda, la momentul împlinirii vârstei standard de pensionare, atât deputaților și senatorilor aflați în exercitarea mandatului, cât și celor care au avut calitatea de parlamentar anterior instituirii acestui drept", informează Administrația Prezidențială.

Șeful statului motivează că reexaminarea este necesară în contextul caracterului excesiv și arbitrar al noii indemnizații de care ar urma să beneficieze deputații și senatorii, dar și pentru că acest drept ar urma să se acorde tuturor parlamentarilor care au săvârșit fapte de corupție potrivit vechiului Cod penal, precum și celor al căror mandat a încetat pentru incompatibilitate.

"Similitudinea între parlamentari și magistrați, invocată de legiuitor, este forțată, întrucât aceștia din urma constituie un corp de profesioniști, iar drepturile lor speciale decurg din contributivitatea pe parcursul întregii cariere. Această rațiune nu poate subzista în cazul parlamentarilor care, în virtutea mandatului reprezentativ, au o relație cu alegătorii pe care, în mod liber și acceptând rigorile demnității publice, aleg să îi reprezinte", se arată în cererea de reexaminare.

Totodată, șeful statului subliniază că indemnizația pentru limită de vârsta care se acordă deputaților și senatorilor este de natură a crea confuzii cu privire la natura juridică a acestui drept.

"Dreptul introdus prin legea transmisă la promulgare nu are însă ca temei, nici măcar în parte, vreunul dintre principiile ce stau la baza stabilirii pensiilor, fiind lipsit de orice legatură cu contribuția la sistemul de asigurări sociale", adaugă președintele Iohannis.

El mai precizează că, pentru mandatele incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă urmează a se calcula proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de 6 luni de activitate parlamentară.

"În lipsa precizării caracterului de continuitate a celor 6 luni de mandat se poate deduce că legiuitorul recompensează activitatea sporadică, inclusiv desfășurarea acesteia în mandate diferite, cu singura condiție a însumării a 6 luni, fie chiar și neconsecutive. În raport cu durata mandatului, astfel cum este stabilită de art. 63 alin. (1) din Constitutie, termenul de 6 luni apare ca derizoriu și în contradicție cu jurisprudența Curții Constituționale", conchide președintele Iohannis.

Pe 16 iunie, plenul comun al Senatului și Camerei Deputaților a aprobat proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor cu 303 voturi pentru, 124 împotrivă și două abțineri. Liberalii au anunțat că au votat împotrivă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

2 De citit... / Din acest material rezultă clar încotro se îndreaptă Lumea...

3 „Aș fi putut să am doar grădinița sau 4 clase”. Aroganța șefului CJ Ilfov, Hubert Thuma, în scandalul CV-ului: „Am fost ales de oameni”

4 Ce a descoperit un cunoscut vlogger în țara pe care toți o dau ca model României: „M-am înșelat amarnic”

5 Dezvăluirile unui fost ofițer KGB din culisele presupusei acțiuni de kompromat împotriva lui Trump la Moscova