Ispas (MECȘ): Inspectoratul Școlar Bihor nu s-a apărat în instanță; inspectorul să își dea demisia

Ispas (MECȘ): Inspectoratul Școlar Bihor nu s-a apărat în instanță; inspectorul să își dea demisia

Inspectoratul Școlar Bihor nu s-a apărat în instanță în cazul suspendării deciziei prin care 12 elevi au fost dați afară de la o probă a bacalaureatului, iar, în acest sens, inspectorul general din județ ar trebui să își dea demisia, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, consilierul ministrului Educației, Gabriel Ispas - vicepreședinte al Comisiei Naționale de Bacalaureat.

"Elevii nu au obținut în instanță diploma de bacalaureat, ci instanța a dispus doar suspendarea procesului verbal de eliminare a unora dintre aceștia, a 12 dintre aceștia, de la ultima probă, de Matematică", a precizat Ispas.

Consilierul ministrului Educației a subliniat faptul că decizia instanței va fi, cel mai probabil, atacată cu recurs.

"Nimeni nu poate să pună în discuție o sentință a instanței. Inspectoratul Școlar Județean Bihor are posibilitatea și obligația, din punctul nostru de vedere, de a face recurs la decizia de suspendare. Suspendarea nu este identică cu discuția pe fondul problemei, însă, în același timp, suspendarea dispusă de instanță este executorie, motiv pentru care Inspectoratul Școlar are obligația de a pune în aplicare decizia pe care a emis-o instanța", a adăugat Gabriel Ispas, care a menționat că fiecare dintre cei 12 elevi va obține o adeverință ce va atesta suspendarea deciziei de eliminare din proba de bacalaureat.

Gabriel Ispas a subliniat că Inspectoratul Școlar Bihor nu s-a apărat în instanță, în acest caz.

"Această suspendare s-a acordat în contextul în care inspectoratul nu a fost prezent în instanță și nu a depus niciun fel de înscris pentru susținerea deciziei de a-i elimina pe respectivii elevi de la bacalaureat. Inspectoratul Școlar, în mod culpabil, nu s-a apărat în instanță. Or, acest lucru este inadmisibil într-un stat de drept, motiv pentru care cred că este necesar ca, uitându-se în oglindă, inspectorul școlar general să facă un demers de onoare — acela de a-și înainta demisia", a adăugat Ispas.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, a declarat el, va fi propusă Ministrului Educației eliberarea din funcție a acestuia.

"Nu este posibil să nu informezi Ministerul Educației în legătură cu procesul aflat pe rol și nu este posibil ca atunci când, în mod haios, aud cum consiliera juridică era plecată în vacanță, tu, manager, tu, inspector general, să nu te duci personal în instanță pentru a susține temeinicia deciziilor pe care le-ai luat", a adăugat vicepreședintele Comisiei Naționale de Bacalaureat.

"Sper că este doar foarte multă incompetență, pentru că, dacă nu e vorba de incompetență, cu siguranță discutăm despre lucruri mult mai grave. Sper că astăzi domnul inspector general, asumându-și poziția absurdă și inacceptabilă, să facă un gest de onoare", a mai spus Gabriel Ispas. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Un raport devastator despre manipulatorii folosiți de PSD pentru a-i deruta și ațâța pe români pe tema COVID-1…

2 La Stampa / Elveția va refuza internarea la reanimare a bătrânilor bolnavi de coronavirus

3 De citit! / Cele patru dorințe care stau la baza comportamentului uman / Memorabilul discurs al lui Bertrand Russe…

4 Ciolacu, reacție dementă după ce a fost amendat de Poliție! Imbecilul se dă persecutat politic!

5 VIDEO Europarlamentar austriac: Nu știu dacă ați văzut cum se cultivă roșiile în Olanda, de aceea nu au gust. …