Judecătoarele Dumitriţa Piciarcă şi Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel, suspendate de CSM

Judecătoarele Dumitriţa Piciarcă şi Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel, suspendate de CSM

Solicitarea de suspendare din funcţie a fost prezentată CSM de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, transmite Mediafax.

Judecătoarele Veronica Cîrstoiu şi Dumitriţa Piciarcă au fost trimise în judecată pentru abuz în serviciu, favorizarea infractorului şi fals intelectual.

Alături de cele două, a fost deferită justiţiei şi judecătoarea Liliana Bădescu. Aceasta a depus o cerere de pensioare, la începutul acestui an, care a fost aprobată.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a mai fost o dată suspendată din magistratură, în august 2013, după ce a fost arestată preventiv în dosarul în care este acuzată că ar fi luat mită pentru a interveni în soluţionarea unor dosare, printre care şi cel al lui Dinel Staicu.

Conform reprezentanţilor Consiliului, cele două suspendări ale magistratului se suprapun şi vor fi anulate sau menţinute, în funcţie de deciziile definitive pe care le vor pronunţa instanţele în cazul său.

Cele trei judecătoare care au decis anularea pedepsei lui Dinel Staicu în dosarul BIR au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Liliana Bădescu şi Dumitriţa Piciarcă se află în stare de libertate, iar Veronica Cîrstoiu este arestată în altă cauză. Dosarul în care cele trei judecătoare sunt acuzate de abuz în serviciu, favorizarea infractorului şi fals intelectual va fi judecat de Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, la 22 februarie 2012, Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu şi Dumitriţa Piciarcă, judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I-a Penală, au falsificat, la redactare, decizia penală din 22 februarie 2012, pronunţată în dosarul în care Dinel Staicu a formulat o contestaţie în anulare în cazul condamnării din dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

„Decizia viza admiterea contestaţiei în anulare depuse de Nuţu (fost Staicu) Dinel faţă de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiaşi instanţe îl condamnase definitiv la pedeapsa închisorii pe o durată de şapte ani. Falsificarea s-a realizat prin: atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că au consemnat, în mod nereal, că obiectul tuturor dosarelor penale luate în considerare la invocarea autorităţii de lucru judecat a avut la bază aceeaşi sesizare, cu acelaşi conţinut, aceeaşi situaţie de fapt (cesiune de creanţe şi obţinerea de credite), acelaşi prejudiciu (107.175.372.000 lei, respectiv 80.536.563.000 lei), aceleaşi părţi, aceleaşi societăţi comerciale, acelaşi probatoriu, aceeaşi parte civilă (Banca Internaţională a Religiilor S.A.)”, au scris procurorii, în documentul citat.

Astfel, judecătoarele Veronica Cârstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu au desfiinţat ilegal trei hotărâri judecătoreşti şi au anulat mandatul de executare a pedepsei de şapte ani închisoare emis pe numele lui Dinel Staicu.

"Acest lucru a avut drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit de către acesta din urmă, prin exonerarea de executare a unei pedepse privative de libertate şi de plata despăgubirilor civile în cuantum de 18.839.684, 5 lei către Banca Internaţională a Religiilor S.A., prin lichidator judiciar", au mai arătat procurorii.

Procurorii au pus sechestru asigurător, până la concurenţa sumei de 18.839.684,5 lei, pe bunuri şi conturi bancare aparţinând celor trei judecătoare. Sechestru asigurător a fost pus pe: conturi bancare ale Veronicăi Cîrstoiu, pe două apartamente, două terenuri intravilane în suprafaţă de peste 3.000 mp şi un teren extravilan de 1.800 mp ale acesteia; pe conturi bancare ale Dumitriţei Piciarcă, pe un apartament şi două imobile deţinute de aceasta în coproprietate; pe un autoturism marca Volkswagen Touareg şi un apartament ale Lilianei Bădescu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...