Klaus Iohannis, primit la Vatican de Papa Francisc; președintele i-a dăruit Suveranului Pontif o gravură a Sibiului

Trimisul special al AGERPRES, Cătălin Alexandru, transmite: Președintele Klaus Iohannis a fost primit, vineri, la Vatican, de Papa Francisc, șeful statului fiind însoțit de soția sa, Carmen Iohannis, și de delegația prezidențială.

Discuțiile între Iohannis și Suveranul Pontif au durat circa 20 de minute, apoi președintele României i-a prezentat-o Sanctității Sale pe soția sa și pe principalii colaboratori.

La final, președintele i-a dăruit papei o gravură a Sibiului, realizată de artistul plastic Ștefan Orth. Iohannis i-a explicat Suveranului Pontif că, în gravură, este reprezentat centrul orașului, unde se află mai multe biserici de diferite confesiuni, semn că, în România, oamenii pot conviețui împreună în armonie, indiferent de religie.

De asemenea, șeful statului i-a oferit Sanctității Sale și o monedă de aur, emisiune numismatică dedicată împlinirii a 2000 de ani de creștinism. Klaus Iohannis i-a explicat Papei Francisc faptul că această monedă semnifică importanța pe care românii o acordă creștinismului.

La rândul său, Papa Francisc i-a facut cadou președintelui o fotografie care îl reprezintă pe îngerul păcii învingând moartea.

În Cetatea Sfântului Scaun, Iohannis a avut și o întâlnire cu secretarul de stat, cardinalul Pietro Parolin, căruia i-a dăruit o monedă de argint emisă cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la nașterea lui Iuliu Hossu, primul cardinal român.

La finalul vizitei sale la Vatican, președintele a depus, împreună cu soția sa, un buchet de flori la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea, aflat la Basilica Sfântul Petru.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3