Lingăii de la Antena3 mint cu neruşinare încercând să arunce privatizarea Alro Slatina în cârca lui Băsescu/Scheletul privatizării Alro stă cuminte în dulapul lui Adrian Năstase

Lingăii de la Antena3 mint cu neruşinare încercând să arunce privatizarea Alro Slatina în cârca lui Băsescu/Scheletul privatizării Alro stă cuminte în dulapul lui Adrian Năstase

Lingăii de la Antena3 mint cu neruşinare încercând să arunce privatizarea Alro Slatina în cârca lui Traian Băsescu.Scheletul privatizării Alro stă însă cuminte în dulapul lui Adrian Năstase. Iar despre dosarul în care Năstase era cercetat alături de Ovidiu Muşetescu nu se mai aude nimic. Nici despre moartea subită şi mai mult decât suspectă, în urma unui aşa-zis cancer galopant, a lui Muşetescu, nu mai vorbeşte nimeni nimic. Mai ales că moartea acestui personaj sinistru din istoria industriei româneşti a survenit la doar o lună şi jumătate după ce îi fusese ridicată imunitatea. Pentru a putea fi anchetat. În acest context este aproape halucinant demersul celor de la Antena3 de a schimba o realitate de netăgăduit cu o însăilare de aberaţii fantasmagorice.

Pentru cei care au memorie scurtă, dar şi pentru cei care află acum despre acest subiect.

Foarte puţine au fost întreprinderile aflate în proprietatea statului care au făcut faţă cu succes perioadei de tranziţie, cu toate greutăţile ei: reducerea pieţei interne şi prăbuşirea CAER, hiperinflaţia, manipulările sindicaliste, intervenţiile politicului în sfera economicului, etc. Decapitalizate, nerestructurate şi neretehnologizate, societăţile comerciale mai erau şi căpuşate, cu largul concurs al celor cărora le fuseseră încredinţate: administratori, reprezentanţi FPS în AGA şi CA, politicieni. Au fost şi excepţii, ruşinos de puţine, de la această regulă. Cea mai cunoscută dintre ele se numeşte ALRO Slatina. Un management destoinic, adică competent şi onest, a demonstrat că metalurgia românească putea să aibă o altă soartă...

În momentul lansării procesului de privatizare, ALRO era cea mai rentabilă întreprindere din industria noastră. Nu avea nici o datorie faţă de bugetele statului, nu avea restanţe faţă de bănci, avea un rating mult superior faţă de cel al economiei naţionale sau decât al oricărei bănci româneşti şi avea în derulare un program investiţional de retehnologizare pe care şi-l finanţa din surse proprii. O adevărată rara avis în ţărişoară! Dar dacă nu a fost jecmănită de administratori, ALRO s-a dovedit a fi o pleaşcă pentru privatizatori. Cred că maniera în care guvernul Năstase a manipulat privatizarea întreprinderii din Slatina a contribuit substanţial la eticheta de corupţie cu care s-a procopsit.

Construcţia ALRO a început în anul 1963, iar în anul 1965 s-a produs primul aluminiu românesc; tehnologia a fost cumpărată de la PECHINEY. ALPROM a fost inaugurat în anul 1970. Ambele au fost dezvoltate prin investiţii ulterioare.

Putem spune că privatizarea ALRO a început în anul 1999. În luna mai a acelui an, consiliul de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat a aprobat un proiect de fuzionare a companiei producătoare de aluminiu, ALRO, cu întreprinderea vecină, ALPROM, care fabrică produse din aluminiu laminate la cald şi la rece (table şi benzi, plăci şi folii) şi produse extrudate (bare, ţevi şi profile). Intenţia FPS a fost de a spori valoarea obtenabilă pentru cele două întreprinderi slătinene, în condiţiile în care ALPROM era net mai puţin performantă decât ALRO. Hotărârea a influenţat spectaculos cursul acţiunilor, dar nu a mai fost aplicată deoarece exact atunci guvernul României a inclus cele două companii în acordul PSAL, încheiat cu Banca Mondială. Coordonatorul programului, Traian Băsescu, pe atunci ministru al transporturilor a cerut, iar FPS a acceptat, ca strategia de privatizare să fie stabilită de consultanţii internaţionali care urmau să fie aleşi după criteriile transparente ale Băncii Mondiale.

Consorţiul format din Paribas Corporate Finance, Central European Trust şi casa de avocaţi Muşat şi Asociaţii a fost desemnat să asigure consultanţa pentru FPS şi guvern în procesul de privatizare a ALRO şi ALPROM. După evaluarea celor două societăţi comerciale, experţii şi-au prezentat concluziile. Două au fost propunerile de măsuri pe termen scurt care ar fi avut efecte benefice asupra valorii de vânzare a companiilor:

Semnarea unui contract de aprovizionare cu electricitate pe termen cât mai lung posibil, deoarece costul energiei are o pondere foarte mare în structura cheltuielilor în această industrie.
Obţinerea unui program complet şi realist de conformitate din punct de vedere al protecţiei mediului şi – în măsura posibilului - a unui angajament din partea agenţiei de profil cu privire la nemodificarea lui după privatizare.

Nici una dintre ele nu a fost până la urmă implementată.

După ce consorţiul a contactat toţi potenţialii cumpărători, nu numai pe cei care depuseseră de-a lungul timpului scrisori de intenţie, au confirmat că există un interes major faţă de această privatizare. 18 companii, în frunte cu cele mai mari din lume (PECHINEY – Franţa, ALCAN – Canada, ALCOA – SUA, NORSK-HYDRO – Norvegia) şi terminând cu grupurile ANA – controlat de Gh. Copos şi GRIVCO – al lui Dan Voiculescu, au confirmat intenţia de a participa la competiţie. Unii, cei mai mari, erau interesaţi de preluarea ambelor întreprinderi, iar alţii doar de câte una dintre ele.

Strategia propusă părţii române a prevăzut ca societăţile să fie oferite la privatizare printr-o ofertă comună, metoda să fie negocierea directă, iar evaluarea ofertelor să urmărească maximizarea preţului obţinut. Guvernul a fost asigurat că investitorii strategici sunt gata să plătească o primă de control (estimată la cel puţin 18 milioane dolari) pentru achiziţionarea unui pachet ce depăşeşte 50% din acţiuni. Această strategie a fost aprobată de guvernul Isărescu, deşi ministerul industriilor, în contradictoriu cu consultanţii, susţinuse ca privatizarea să se facă prin majorare de capital (paradoxal, pentru că nu exista o problemă de lichiditate!).

Consultanţii străini au estimat că valoarea ALRO era între 450 şi 550 de milioane dolari. Evaluarea a fost confirmată şi de către experţii români. Inginerul Florea Bulumac, fostul responsabil unic pentru construcţia şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de electroliză de la ALRO, a calculat că preţul pachetului de 54,72% din acţiuni, care făcea obiectul tranzacţiei, era de aproape 300.000.000 dolari, ceea ce conduce la o valoare globală asemănătoare. În orice caz, ALRO a avut un profit net de 53 milioane dolari în anul 2000 şi de 43 milioane dolari în anul 2001, din cauza scăderii pieţei. Din profitul anului 2000 au fost făcute în 2001 investiţii de 39,5 milioane dolari. Astăzi, când piaţa a crescut, profitul este cu mult mai mare !

Procedurile Băncii Mondiale sunt extrem de transparente, dar în egală măsură cronofage. De aceea, dar şi din cauza temporizărilor guvernului Isărescu (deliberate, după părerea mea), privatizarea propriu-zisă s-a făcut după alegerile din toamna anului 2000. Noua putere se simţea pe cai mari, părea convinsă că se va perpetua şi, din motive pe care le putem doar bănui, a manipulat procesul în detrimentul interesului bugetului statului. Spre consternarea mediilor internaţionale de afaceri, a instituţiilor europene, a Băncii Mondiale şi a potenţialilor cumpărători, guvernul Năstase a schimbat strategia, optând pentru metoda majorării de capital şi a prelungit privatizarea cu mai bine de un an. De ce? Am înţeles pe parcurs: partenerul dorit a avut nevoie de timp ca să-şi consolideze poziţia în acţionariatul ALRO. Abia în anul 2004 s-a aflat cui a dorit guvernul Năstase să-i transfere cea mai profitabilă industrie românească: cumpărătorul real al industriei de aluminiu este omul de afaceri rus Vitali Mişiţki, proprietarul grupului siderurgic Rinko şi al altor 50 de companii în întreaga lume. Numeroase au fost forţele implicate în dirijarea şi manipularea acestei privatizări!

Ca şi cap de pod a fost folosită societatea comercială CONEF SA. CONEF a fost înfiinţată în anul 1991, când a primit în posesie cote de câte 35% din acţiunile a 15 societăţi din industria metalelor neferoase, printre care "Alro" şi "Alprom" Slatina, "Alum" Tulcea, "Alor" Oradea, "Phoenix" Baia Mare, "Ampelum" Zlatna, "Laromet" Bucureşti. Prin privatizare, CONEF a ajuns în proprietatea SIF Banat-Crişana, care a vândut-o în anul 2000 unor persoane fizice. Cu siguranţă că nu erau nişte oarecare, pentru că, după numai cinci zile, aceştia au revândut-o grupului “american” MARCO. Prin achiziţii proprii, dar şi prin intermediul CONEF, al SIF-urilor şi al presiunilor făcute asupra micilor acţionari, grupul MARCO a ajuns să deţină 41,77% din ALRO, la sfârşitul anului 2001. Statul român, în loc să grăbească vânzarea pachetului său de 54,72% din acţiuni înainte ca la ALRO să se consolideze un acţionar cu o pondere de peste 40%, a făcut exact contrariul: a aşteptat. Mai rău decât atât, primul ministru a făcut repetate declaraţii cu caracter defăimător la adresa companiei pe care APAPS tocmai o vindea. Adrian Năstase a declarat că profitabilitatea ALRO este una falsă, deoarece întreprinderea ar fi primit energie subvenţionată, adică ALRO ar fi căpuşat CONEL-ul. A fost contrazis de specialişti, de sindicate şi chiar de ministrul privatizării. Apoi s-a anunţat schimbarea metodei de privatizare, de la negociere la majorare de capital, ceea ce nu ar fi adus nici un ban la buget. Degeaba a reacţionat opinia publică şi chiar Banca Mondială. Pentru prima (şi singura!) oară în istoria privatizării din România, Banca Mondială a intervenit public, în repetate rânduri, pentru a stopa manipularea scandaloasă a acestei privatizări! Totul a fost zadarnic... În loc ca puterea să facă, alături de consultanţi, tot ce se putea face – inclusiv campanii de presă – pentru atragerea investitorilor strategici, guvernul a făcut totul pentru a-i pune pe fugă.

Singura concesie a fost că majorarea de capital a fost însoţită de vânzarea directă a 10% din acţiuni. Investitorii serioşi au înţeles că nu sunt doriţi şi nu au mai depus oferte, iar guvernul a rămas cu ofertantul dorit: grupul MARCO. În final, la 30 aprilie 2002, s-a semnat contractul prin care s-a cedat controlul de la ALRO în schimbul a 11,4 milioane dolari viraţi la bugetul statului, mai puţin decât ar fi putut să fie doar prima pentru pachetul de control! 11,4 milioane pentru 10%, înseamnă că guvernul a acceptat că ALRO valora 114 milioane dolari, de 4-5 ori mai puţin decât stabiliseră consultanţii!!! În total, preluarea ALRO a costat grupul MARCO circa 160 milioane de dolari. În prezent, la Bursa de Valori Bucureşti, Alro are o capitalizare în jur de 600 milioane de euro.

Pentru acoperirea potlogăriei s-a montat o operaţiune de imagine fără precedent în privatizarea românească. Vârf de lance a fost cotidianul Adevărul, care a publicat mai multe articole, nesemnate şi nemarcate ca fiind publicitare, care păreau scrise de MARCO. Dacă poziţia ziarului condus de încruntatul preşedinte al Clubului Român de Presă nu a fost surprinzătoare, lipsa de reacţie a restului presei a demonstrat puterea forţelor implicate. Nici chiar grupul de presă al d-lui Voiculescu, care fusese printre doritori, nu a avut nimic de comentat. Însă, potrivit unui articol apărut la 21 mai 2002 în «Financial Times», FMI, BERD, BEI şi Banca Mondială au decis amânarea unor împrumuturi de peste 700 milioane de dolari destinate Romaniei, din cauza suspiciunilor legate de modul în care vor fi cheltuiţi aceşti bani şi pentru îngrijorarea provocată de modul în care se derulează procesul de privatizare în România. Exemplul în acest sens a fost privatizarea combinatului ALRO din Slatina, « proces în care statul român a fost acuzat de lipsă de transparenţă, pentru că a vândut firmei «Marco International» una dintre puţinele întreprinderi româneşti profitabile, în condiţii ştiute numai de către Autoritatea de Privatizare şi de cei care au cumpărat ».

Curând după achiziţionarea ALRO, grupul MARCO a cumpărat şi pachetul de 69,9% din acţiunile ALPROM, pentru care a plătit 4 milioane dolari. În decembrie 2004, Compania Pioche Consultants Limited, înregistrată în Belize, a cumpărat cu 7,3 milioane de euro, prin intermediul Bursei Electronice RASDAQ, participaţia de 67,69% a societăţii BALLI METAL Bucureşti la capitalul social al ALUM Tulcea, producător de oxizi şi hidroxizi de aluminiu. Conform informaţiilor existente pe piaţă, Pioche aparţine tot oligarhului rus Vitali Mişiţki, care şi-a construit în acest fel un grup integrat pe verticală, cheltuind foarte puţini bani.

Între timp ALRO a fuzionat cu ALPROM. După cum era de aşteptat, cotaţiile aluminiului au crescut şi s-au stabilizat la valori mult peste cele din momentul privatizării: 2.500-3.000 dolari/tonă în 2006, faţă de 1.500 dolari/tonă în 2002. În urma continuării programului investiţional, productivitatea pe salariat a crescut de la 50 la 70 de tone, iar numărul de angajaţi s-a redus de la 5.300 la 4.400. 80% din producţie este exportată. Profitul net obţinut anul trecut a fost de 135 milioane dolari, în creştere continuă. Valoarea grupului tinde spre un miliard de euro. În prezent MARCO deţine 87% din acţiuni, iar pachetul statului român a rămas neinteresant pentru investitorii strategici şi valorează mai puţin decât în momentul privatizării. Nimeni dintre decidenţi nu a fost tras la răspundere pentru această privatizare, făcută în pagubă şi cu scandal. Ce-i drept, scandalul a fost doar la nivel internaţional...

Material publicat de fostul şef al FPS, Radu Sârbu în 22 iunie 2008

Şi tot pentru cei care au uitat, inclusiv pentru lichelele de la Antena3

Ştire din 18 octombrie 2009

Fostul ministru al privatizării din perioada guvernării Năstase, Ovidiu Muşetescu, a murit astăzi la spitalul Elias, potrivit postului de televiziune Antena 3, citat de Mediafax.

Decesul fostului şef al Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS) survine la puţin timp după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală împotriva sa în dosarul privatizării ALRO Slatina şi Alprom SA.

Potrivit anchetatorilor, Muşetescu s-ar fi făcut vinovat de abuz în serviciu şi stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea comercială reală a bunurilor aparţinând firmelor la care statul era acţionar, respectiv SC Alro SA Slatina şi SC Alprom SA. Cercetările în acest dosar au început încă din 2006 dar abia în vara acestui an s-a ajuns la inculparea fostului ministru. În cazul său, procurorii au fost nevoiţi să urmeze procedura specială prevăzută de Constituţie pentru foştii membri ai Guvernului, aceştia neputând fi urmăriţi penal decât în baza unei cereri formulate de preşedintele României sau de Parlament. Astfel, pe 29 iunie, procurorul general Codruţa Kovesi l-a sesizat pe preşedintele Traian Băsescu ca acesta să solicite începerea urmăririi penale în cazul lui Ovidiu Muşetescu. Şeful statului a răspuns favorabil cererii Parchetului pe 11 septembrie 2009.

 Ovidiu Muşetescu a îndeplinit funcţia de ministru al privatizării în perioada 2001 - 2004, în guvernul PSD condus de Adrian Năstase. În mandatul său a avut loc privatizarea unor importante societăţi aflate pe atunci în proprietatea statului român, cum ar fi Alro Slatina sau Petrom SA.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Uite-o pe „micuță”! / Dianei Șoșoacă încep să-i iasă la iveală rădăcinile de la Secu!

2 VIDEO Bloggerii ruşi au dezasamblat noul Renault Duster şi l-au numit plin de „soluţii ţigăneşti”

3 „Ne vor lua terenuri” / Au luat bani cu împrumut din China! / Disperare în Muntenegru, țara care este pe cale să-ș…

4 O numire care provoacă scârbă / Și se mai miră, jegurile dracului, că-i confundă oamenii cu PSD

5 Așa o fi?