Luni, sentința FINALĂ în dosarul privatizărilor strategice

Înalta Curte de Casație și Justiției a amânat, în 19 decembrie, pentru luni, 5 ianuarie a.c., pronunțarea sentinței în dosarul privatizărilor strategice în care sunt acuzați foștii miniștri Codruț Șereș și Zsolt Nagy.

Procurorul de ședință a cerut, pe 17 decembrie, Instanței Supreme pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege în dosarul privatizărilor strategice, fără a individualiza pedeapsa pentru fiecare inculpat. Tot atunci, avocații au susținut pledoariile finale care au continuat și pe 19 decembrie, urmate de ultimul cuvânt al inculpaților care și-au susținut nevinovăția.

ÎCCJ a decis pe 15 octombrie ca foștii miniștri Codruț Șereș și Zsolt Nagy, precum și Mihai Radu Donciu și Mihai Dorinel Mucea să fie judecați sub control judiciar în dosarul privatizărilor strategice.

Măsura a fost luată de instanță pentru a preîntâmpina plecarea acestora din țară înainte de judecarea ultimului termen al dosarului, stabilit pentru 26 noiembrie, și după ce un alt inculpat, Gabor Kerekes, a părăsit țara fără încuviințarea magistraților.

De altfel, instanța a dispus arestarea în lipsă a lui Gabor Kerekes, urmând ca pe numele lui să fie emis un mandat internațional de arestare.

În decembrie 2013, fostul ministru al Economiei Codruț Șereș a fost condamnat de Înalta Curte la șase ani închisoare cu executare în dosarul privatizărilor strategice, iar fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Zsolt Nagy, la cinci ani de detenție.

Șereș a primit cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracțional și șase ani închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete, urmând ca el să execute pedeapsa cea mai grea, de șase ani.

Zsolt Nagy a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru aderare la un grup infracțional.

Alte condamnări: Michal Susak (cetățean ceh) — 10 ani închisoare (pentru inițierea unui grup infracțional transnațional și pentru complicitate la spionaj); Mircea Călin Flore (senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetățean româno-englez) — 9,6 ani închisoare (pentru inițierea unui grup infracțional transnațional și pentru complicitate la spionaj).

Consultantul internațional Vadim Benyatov a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru spionaj, iar Stamen Stanchev a primit pedeapsa cea mai mare din acest dosar, 11 ani de închisoare.

Mihai Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, a primit șapte ani de închisoare, Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al șefului Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, a fost condamnat la șase ani de închisoare, Gabor Kerekes — cinci ani de închisoare, iar cetățeanul turc Mustafa Oral a fost condamnat la cinci ani închisoare.

În martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe foștii miniștri Codruț Șereș și Zsolt Nagy, acuzați de aderare la un grup infracțional organizat cu caracter transnațional și trădare prin transmitere de secrete.

Acuzațiile se referă la privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, vânzarea unui pachet de 8% din acțiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA București și SC Avioane SA Craiova aflate în portofoliul Ministerului Economiei, consultanță în vederea privatizării SN Radiocomunicații SA.

De asemenea, ei sunt acuzați și în legătură cu adjudecarea licitației pentru asigurarea consultanței în vederea restructurării și privatizării CN Poșta Română, selectarea prin licitație a consultantului internațional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acțiunile deținute de statul român la Romtelecom.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Mesajul lui Sebastian Lăzăroiu pentru cei care cer dezbatere cu Dăncilă: Rușine!

2 Acesta este documentul trimis de Dăncilă pe furiș la Bruxelles pe 13 august 2018! Susținea teoria lui Dragnea …

3 Hopa, lui Caramitru i-a revenit mintea la cap! Credem că a scris cea mai bună analiză făcută până acum

4 Excepțional text scris de Marian Godină despre „dezbaterea” cu Dăncilă! Cei care strigă isteric „vrem confrunt…

5 Refuzata, cu ceas de 20 de mii de euro! Spune drept, nebunatico, ai pus și tu botul la borcanul cu miere?

recomandări

Te ia DNA: Laura Corina Georgescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

12 metode delicioase de a găti un ou