Mascaţii au descins în palatele ţigăneşti. Percheziţii de amploare în patru judeţe

Joi dimineaţă, poliţiştii efectuează 19 percheziţii, în 4 judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani şi la sediile firmelor administrate de acestea. Sunt vizate şi palatele clanurilor țigănești Novacovici din Timișoara și Mihai din Strehaia. Prejudiciul cauzat în cauză este de peste 1.000.000 de euro.

În această dimineaţă, 57 de poliţişti, dintre care 40 specializaţi în investigarea criminalităţii economice, efectuează 19 percheziţii în judeţele Timiş, Alba, Vâlcea şi Mehedinţi, la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi la sediile sociale ale firmelor administrate de acestea.

Activităţile sunt coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi se desfăşoară în cadrul a două dosare penale aflate în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

De asemenea, la acţiune participă 17 luptători de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, precum și jandarmi.

În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013-2015, 12 persoane, în calitate de reprezentanţi legali (asociaţi, administratori, împuterniciţi) la 4 societăţi comerciale cu sedii declarate in judeţul Timiş, s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia si livrarea de materiale feroase si neferoase, pentru care au diminuat artificial impozitul pe profit.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de peste 1.000.000 de euro.


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 VIDEO „Dă-i cu spray”, „Înmoaie-l, f... în gură”, „Oprește-i motorul”, „Dă-i una la coaste!” / Un polițist local i-a dat cu spray lacrimogen și l-a lovi…

3 Wall Street Journal / „Coreea de Nord este cea mai uimitoare poveste de succes economic din lume”

4 VIDEO La noi e sat fără câini / „Baba Galea”, reținut la intrarea în R. Moldova. Stătea în Germania, cu pașaport românesc, și cerea intervenția lui Puti…

5 Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. „În 1990, toți au spus: acum să plecăm, până nu închid din nou granițele”