Ministrul Aurelia Cristea îi cere primarului Boc să cerceteze acuzele aduse proiectului

Ministrul Aurelia Cristea îi cere primarului Boc să cerceteze acuzele aduse proiectului

Ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, i-a adresat sâmbătă o scrisoare deschisă primarului municipiului Cluj-Napoca prin care atrage atenția asupra faptului că proiectul Capitalei Europene de Tineret Cluj 2015 ar putea fi afectat de suspiciunile care planează asupra directorului executiv al Federației, Bogdan Buta.

"Ținând cont de buna intenție manifestată de Guvern, de tot ceea ce se va întâmpla anul viitor, pe de o parte, dar și de informațiile apărute în presă, precum și de sesizările pe care le-am primit, vă rog să utilizați toate mijloacele și instrumentele pe care le aveți la dispoziție, astfel încât Federația SHARE să asigure transparența activității și să se delimiteze de orice fel de asociere cu orice formă de corupție", se arată în scrisoarea semnată de Aurelia Cristea, care este și președinte al PSD Cluj-Napoca.

Potrivit documentului, transmis sâmbătă AGERPRES, ministrul îi solicită primarului Emil Boc să analizeze, în calitate de asociat al Federației SHARE, toate acuzele semnalate în presă și să ia măsuri pentru clarificarea lor.

"Dacă acum câteva luni v-am solicitat să faceți publică o evaluare a activității Federației, în acest moment, date fiind noile circumstanțe, cred că o evaluare nu mai este suficientă. Este nevoie de un audit independent de asigurare a transparenței totale, având în vedere că e vorba de proiecte finanțate din bani publici și de sesizarea organelor abilitate să investigheze fapte de evaziune fiscală, fraudă, corupție", se arată în scrisoare.

Aurelia Cristea consideră că este un risc pentru proiect orice situație neclarificată și propune ca pe perioada auditului și până la clarificarea oricăror suspiciuni, persoanele din conducerea Federației SHARE suspecte de astfel de practici să fie suspendate.

"Vă rog, domnule primar, în calitatea dvs. de gestionar al impozitelor și taxelor plătite de cetățeni, să vă delimitați de persoanele asupra cărora planează aceste suspiciuni, să vă gândiți la imaginea Clujului și să faceți toate demersurile pentru a evita girarea unor noi situații de tip Sorin Apostu (n.r. — fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, arestat în 2011 pentru fapte de corupție)", se mai arată în scrisoare.

Ministrul încheie cu asigurarea că își menține sprijinul pentru proiectul "Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului".

În data de 15 octombrie 2014 a avut loc, la Palatul Victoria, în prezența premierului Victor Ponta și a ministrului delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, o întâlnire cu reprezentanții Federației SHARE, ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, ai Uniunii Studenților din România și cu cei ai Consiliului Tinerilor din România și a Forumului Tinerilor din România.

Ca urmare a acestei întâlniri, în ședința din 29 octombrie 2014, Guvernul a luat act de "Nota" privind aprobarea acordării de sprijin guvernamental în perioada imediat următoare și pe parcursul anului 2015 pentru programul de interes național și european "Cluj-Napoca 2015 — Capitala Europeană a Tineretului — Youth@Cluj-Napoca 2015".

Ulterior, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a solicitat încheierea unui acord de parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Federația SHARE Cluj-Napoca, acesta urmând a fi semnat de fiecare dintre părți.

Obiectul acordului de parteneriat constă în asigurarea cofinanțării startului programului (etapa I) și identificarea de linii de finanțare (etapa a II-a), care se vor constitui într-o Hotărâre de Guvern.

Vor fi identificate liniile de finanțare astfel încât fiecare minister implicat să poată fi un partener viabil pentru organizațiile de tineret, asigurând în acest fel atingerea obiectivelor proiectului Cluj-Napoca, Capitala Europeană a Tineretului 2015.

Bugetul estimat pentru proiectele strategice și activități din cadrul programului Capitalei Europene a Tineretului Cluj-Napoca 2015 este de 10.000.000 euro.

Recent, presa clujeană a publicat o scrisoare deschisă a unui fost partener al lui Bogdan Buta, actualul președinte al Asociației SHARE, pe care îl acuză că, din poziția de fost președinte al unei organizații studențești, controlează un grup puternic de voluntari, dar și de faptul că a fost favorizat de primărie în finanțarea unor proiecte.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”