Mircea Geoană: În maximum o săptămână se va concretiza o nouă majoritate la Senat

Mircea Geoană: În maximum o săptămână se va concretiza o nouă majoritate la Senat

Senatorul Mircea Geoană a declarat joi că în maximum o săptămână se va forma o nouă majoritate în Senat, după care, "într-un efect de mimetism politic", același lucru se va întâmpla și la Camera Deputaților.

"Majoritatea în Senat este foarte fluidă și estimarea mea este că în cursul următoarelor zile, maxim o săptămână, vom avea concretizarea unei noi majorități în Senat și în Cameră, într-un efect de mimetism politic, se va produce același lucru. Oamenii sunt deja convinși că viitorul este pentru o construcție politică care să reprezinte stânga românească într-un parteneriat strategic cu dreapta românească. De aceea, estimarea mea este că în următoarele zile sau săptămâni atât la Senat, într-o primă etapă, dar și la Camera Deputaților, într-o a doua etapă, vom asista la o schimbare de majoritate. Apelul meu către colegii mei din Senat și Cameră este să vină cu curaj alături de mine și de noi pentru că noi reprezentăm viitorul, iar actuala conducere a PSD reprezintă trecutul. Noi nu vrem să trimitem în opoziție social democrația românească, noi vrem să o păstrăm la guvernare într-un proiect de țară", a spus Geoană la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, după schimbarea majorității parlamentare, senatorii și deputații Noului Proiect Social Democrat, pe care l-a inițiat împreună cu partenerii politici, trebuie să se pregătească pentru formarea unui nou Guvern. Geoană a menționat că nu a avut discuții cu liberalii despre funcții și nume de politicieni care să ocupe funcții în Parlament sau în noul guvern și că el personal nu vrea să fie președintele Senatului.

"Am fost președintele Senatului, cred că am făcut o treabă decentă, mă concentrez pe această nouă construcție politică și pe un proiect de țară și pentru un proiect guvernamental pentru anii care vin. Este prematur să discutăm despre funcții. Nu am discutat nici măcar despre funcții și cine va ocupa pozițiile de la Camera Deputaților sau Senat. Nu am intrat în această etapă. Persoanele fizice sunt mai puțin importante și ele trebuie, inclusiv eu, să fim mult mai decente în a exprima ambiții personale. Ambiția mea nu este una personală, nu am nimic de demonstrat. Practic, am câștigat președinția României, am slujit statul român în atât de multe ipostaze, deci ambiția mea este legată de proiectul de țară. Rolul pe care eu și colegii mei îl vom juca îl vom defini în momentul în care proiectul de țară este definit. În mod natural, noului PNL îi revin funcțiile din Parlament pentru că sunt grupul politic cel mai mare", a arătat Geoană. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria