Mircovici despre rapoartele ANI: Cei care sunt deputați trebuie informați despre ce a trimis Agenția

Deputații care sunt în activitate, aflați pe lista Agenției Naționale de Integritate ca fiind în conflict de interese în materie administrativă, vor fi informați în acest sens, în baza rapoartelor primite de la ANI, a anunțat luni secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici, după ședința Biroului permanent.

"Am primit o scrisoare din partea ANI în care sunt prezentate 32 de rapoarte în care apar conflicte de interese cu caracter administrativ. Pentru patru e sesizat și Parchetul. S-a stabilit ca pentru cei care sunt încă membri ai Camerei să se rețină aceste probleme. Camera Deputaților trebuie să îi informeze pe cei care sunt în momentul de față deputați despre ce a trimis ANI, iar pentru ceilalți să se trimită (rapoartele — n.r.) înapoi la ANI și să le trimită acolo unde se găsesc oamenii respectivi în momentul de față", a precizat Mircovici.

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 de actuali sau foști parlamentari, respectiv 14 actuali și 17 foști deputați, precum și un senator.  AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă