Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, recomandă credincioșilor să fie purtători de biruință ca Sfântul Gheorghe

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, recomandă credincioșilor să fie purtători de biruință ca Sfântul Gheorghe

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Prea Sfințitul Teofan, a făcut, joi, un apel la toți credincioșii să devină purtători de biruință la fel ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pe care Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe 23 aprilie. Prezent la Sfânta Liturghie de la Biserica Sfântul Gheorghe din Botoșani, înaltul prelat a subliniat că purtători de biruință înseamnă ca fiecare om să aibă grijă de familia sa, de copiii săi, dar și să își asume responsabilitatea pentru rolul social pe care îl deține.

'El (Sfântul Gheorghe—n.r.) este numit purtător de biruință și, dacă-l cinstim, cum spune Sfânta Carte, să nu îl cinstim doar cu gura. Să încercăm a prelua din viața lui ceea ce putem și noi, la măsura noastră, împlini din ceea ce a împlinit el. Și cum putem noi fi purtători de biruință? Cei care sunt în lume, de asemenea, să aibă grijă de trei lucruri și prin aceasta devin purtători de biruință: bărbatul să se înțeleagă cu femeia lui, să fie cinstiți unul față de celălalt și prin asta devin purtători de biruință. Să fie născători și crescători de prunci, prin care orice om devine purtător de biruință și, acolo unde l-a așezat viața, la munca pe care o desfășoară pentru pâinea lui și a celor din casă, să își asume responsabilitatea pe care o are: de preot, de preoteasă, de primar, de parlamentar, de țăran, de muncitor. Această cea de-a treia latură, de asumare a responsabilității, înseamnă purtător de biruință', a afirmat ÎPS Teofan.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat slujba de Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al municipiului Botoșani, alături de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, și episcopul de Tulcea, Prea Sfințitul Visarion. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…