Mormântul părintelui Arsenie Boca a fost profanat în noaptea de vineri spre sâmbătă

Mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop, județul Hunedoara, a fost profanat în noaptea de vineri spre sâmbătă de un bărbat de 45 de ani, din județul Maramureș, acesta fiind reținut de polițiștii din orașul Hațeg, transmite AGERPRES. 

Bărbatul a săpat o groapă adâncă de o jumătate de metru, pe o lungime de 2,4 metri și pe o lățime de un metru, la mormântul părintelui Arsenie, suspectul fiind surprins asupra faptei de personalul de la Mănăstirea Prislop, care a și sesizat poliția.

"Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, pe suprafața mormântului fiind săpată o groapă cu dimensiunile de aproximativ 240/100 cm și o adâncime de 50 de cm. În urma activităților întreprinse, polițiștii au stabilit că suspect de comiterea faptei este un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Maramureș', a informat, sâmbătă, Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara.

În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, pentru se stabili cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta.

Părintele Arsenie Boca este considerat ca sfântul necanonizat al Ardealului, iar la mormântul acestuia de la Mănăstirea Prislop vin zilnic mii de pelerini. În zilele sfârșitului de săptămână, numărul celor care se roagă la mormânt ajunge și la 30.000 de persoane.


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor

5 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi