O infirmieră daneză a fost acuzată de moartea a patru pacienți

O infirmieră daneză în vârstă de 30 de ani a fost inculpată marți de moartea unui al patrulea pacient, în 2012, în condițiile în care era deja acuzată de trei asasinate, după mai multe morți suspecte survenite în februarie la spitalul din Nykobing Falster (sudul țării), relatează AFP. Infirmiera a fost arestată în 1 martie după moartea suspectă a trei pacienți în noaptea de 28 februarie.

Procurorii au inculpat-o marți de moartea unui alt pacient, în 2012.

Inculpata, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a respins toate acuzațiile și a cerut din nou să fie eliberată.

Doze anormale de morfină și de calmant stesolid au fost găsite în organismul unor victime, potrivit presei.

"Să fii acuzată de ceva ce nu ai făcut este oribil", a spus infirmiera în fața curții. "Familia mea suferă enorm, începând cu fiica mea de 7 ani", a precizat inculpata.

Procurorul Jeanette Andersen a subliniat că 'un număr anormal de decese au survenit în orele de program ale acuzatei" și că cifra acestora a scăzut considerabil după plecarea sa. AGERPRES


populare
astăzi

1 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani

2 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

3 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

4 Tensiuni mari în PSD / „Dacă nu ne place Niculescu, îl dăm jos în șase luni”

5 Andreea Raicu îl pune la punct pe Mugur Mihăescu: „Vă plătim indemnizația”