Omul de afaceri braşovean Ilie Luca a murit la spital

Omul de afaceri braşovean adus la spital după ce a fost atacat de mai multe persoane săptămâna trecută a murit la spital, potrivit Mediafax.
 
 Ilie Luca a fost internat la Spitalul Judeţean Braşov în 9 octombrie, după ce a suferit un atac vascular cerebral.

Milionarul braşovean a suferit atacul cerebral după ce a prins mai mulţi hoţi pe o proprietate de-a sa din Codlea şi a fost atacat de unul dintre aceştia.

Braşov. Om de afaceri în comă după ce a fost tâlhărit

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, joi dimineaţă, în jurul orei 06.00, Ilie Luca şi doi angajaţi ai acestuia au surprins, pe un teren agricol aparţinând omului de afaceri, trei persoane care intenţionau să fure saci cu porumb. Una dintre acestea, un bărbat de 56 de ani, l-a îmbrâncit pe Ilie Luca, rănindu-l la mâini.

"Unul dintre angajaţii victimei a sunat la 112 pentru a chema ajutoare. La sosirea ambulanţei, victima (Ilie Luca - n.r.), în vârstă de 75 de ani, era inconştientă şi se pare că a suferit un accident vascular cerebral“, afirma, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.

Cei trei suspecţi au fost prinşi vineri, iar magistraţii Judecătoriei Braşov au dispus arestarea preventivă a bărbatului care l-a atacat pe omul de afaceri. Cei doi complici ai acestuia - doi tineri în vârstă de 16 şi 21 de ani - sunt cercetaţi în libertate pentru tentativă de furt calificat.

Ilie Luca deţinea 19 de magazine alimentare în Braşov şi unul în Codlea, dintre care trei sunt supermarketuri, unul dintre acestea fiind amplasat în centrul vechi al Braşovului, pe strada Republicii.


populare
astăzi

1 „În cât timp a strâns banii din cutiile de pantofi și cu cine trebuiau ei împărțiți?” / Articol devastator publicat de Eugen Rădulescu, consilier al Guv…

2 Voi ați citit asta? /

3 Șantaj la MApN pe miliardele SAFE? / Rheinmetall nu mai vrea să producă în România. Contract de 5,7 miliarde de euro

4 VIDEO Hopa! / Procurorii ar fi găsit 100.000 de euro în biroul lui Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța și 30.000 de euro în mașină / CSM …

5 Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență