Omul de afaceri Georgică Cornu, în arestul IPJ Mehedinți

Trei persoane implicate în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de 10 milioane de euro au fost reținute pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți. 

Reținerea lor s-a efectuat în urma celor 25 de percheziții desfășurate, joi , de polițiștii mehedințeni sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Inspectoratului General al Poliției Române în județele Mehedinți, Arad, Caraș-Severin și Timișoara la reprezentanții unor firme care au utilizat facturi false pentru achiziții fictive de materiale de construcții pentru care deduceau ilegal TVA-ul și diminuau impozitul pe profit.

Surse judiciare au declarat, vineri, pentru AGERPRES, că anchetatorii l-au reținut pe omul de afaceri timișorean Georgică Cornu, pe omul de afaceri orșovean Constantin Popescu, cercetat și în cazul fostului președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu și pe Costel Vîrvoreanu, patronul unei firme de transport din localitatea mehedințeană Bîcleș.

Potrivit surselor citate, în cauză mai sunt cercetate în stare de libertate Valentin Popescu, directorul DGASPC Mehedinți și Ana Duicu, mama lui Adrian Duicu.

Persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Județean Mehedinți cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor

5 Alina Mungiu Pippidi / Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis