Parchetul Capitalei analizează dacă are competență în dosarul polițistului Bogdan Gigină

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București vor trimite la altă unitate de parchet dosarul polițistului care a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă, dacă vor rezulta indicii care să atragă o altă competență.

Parchetul Capitalei informează vineri că a fost sesizat, la data de 20 octombrie 2015, cu privire la un accident rutier produs la aceeași dată, în București, soldat cu decesul agentului de poliție Bogdan Cosmin Gigină și a deschis un dosar penal care are ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă.

"Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ca unitate de parchet întâi sesizată, efectuează cercetări cu privire la toate aspectele privind accidentul rutier produs la data mai sus menționată, iar în situația în care vor rezulta indicii care să atragă o altă competență se va proceda în conformitate cu dispozițiile legale incidente", mai susține Parchetul Capitalei.

Până în prezent, în cauză au fost efectuate o serie de acte de urmărire penală precum: audierea unor martori, solicitarea unor înscrisuri și informații de la diferite instituții, ridicarea unor imagini surprinse de camerele de supraveghere.

Polițistul avea 28 de ani, era căsătorit și lucra de opt ani în Ministerul Afacerilor Interne.

El a murit la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost transportat după ce, în seara zilei de 20 octombrie, a fost implicat într-un accident în timp ce se afla în misiune.

Poliția Capitalei a anunțat că polițistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

"Polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic", a precizat Poliția Capitalei.

Potrivit martorilor, polițistul a pierdut controlul asupra motocicletei și nu a mai putut evita impactul cu gardul ce împrejmuia o groapă săpată în asfalt.

Conform Poliției Capitalei, incidentul s-a produs pe strada Știrbei Vodă din București, iar groapa fusese săpată de o companie de gaze. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit

5 Fiecare grupă de sânge, un profil unic: Ce riscuri și avantaje medicale aduce