Parchetul General implică Germania în ancheta prăbuşirii elicopterului SMURD

Parchetul General implică Germania în ancheta prăbuşirii elicopterului SMURD

Parchetul de pe lângă ÎCCJ continuă cercetările în cazul accidentului aviatic produs la data de 15 decembrie 2014 pe lacul Siutghiol. Procurorii cer ajutorul Biroul Federal German pentru Investigaţii Aeronautice, informează B1 TV.

Astfel, în perioada 19 decembrie 2014 - 6 ianuarie 2015, procurori ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus:

- ca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să înainteze Secţiei Parchetelor Militare, în format electronic, datele aflate în evidenţa acestei instituţii cu privire la traficul de voce/apelurile telefonice de anunţare/semnalizare a catastrofei aviatice din data de 15 decembrie 2014;

- ca Ministerul Afacerilor Interne şi Consiliul Judeţean Constanţa să transmită toate documentele încheiate între aceste două instituţii privind predarea/primirea elicopterului în cauză, inclusiv actele din care rezultă nivelul de echipare a acestei aeronave, la momentul preluării, precum şi documentele din care rezultă modificările de echipare operate asupra aeronavei până la data de 15 decembrie 2014;

- transmiterea către Biroul Federal German pentru Investigaţii Aeronautice a tuturor dispozitivelor instalate pe elicopterul în cauză, pe care au fost stocate datele referitoare la parametrii de zbor ai aeronavei, în vederea extragerii acestor date, cu scopul final de a stabili modul de evoluţie al acestei aeronave în timpul misiunii de zbor;

- identificarea, în vederea audierii, a tuturor persoanelor care au cunoştinţă despre împrejurările producerii accidentului aviatic, inclusiv în ceea ce priveşte modul de acţiune al echipelor de salvare a victimelor;

- de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa s-a solicitat raportul de analiză a intervenţiei privind accidentul aviatic, precum şi datele de identificare ale tuturor lucrătorilor din cadrul acestui inspectorat care au participat la operaţiunile de salvare a victimelor;

- efectuarea unei reconstituiri pentru stabilirea modului de propagare, pe lacul Siutghiol, a strigătelor de ajutor provenite de la o persoană aflată pe luciul de apă, la o distanţă de aprox. 314 - 315 metri de mal, respectiv de înregistrare a acestora cu ajutorul unui telefon mobil, identic cu aparatul folosit de către un martor, în aceleaşi condiţii şi împrejurări în care acesta din urmă a efectuat înregistrarea din 15 decembrie 2014.


populare
astăzi

1 Bolojane, cu eliminarea porcăriilor ăstora trebuia să începeți, nu cu birurile pe poporul de rând

2 Judecați voi! / Savonea a deschis calea revizuirii dosarului ICA, iar Dan Voiculescu nu numai că nu va mai plăti niciun leu, dar va lua înapoi milioane …

3 Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”

4 VIDEO Prima dovadă că o dronă americană MQ-9 „Reaper” a încercat să doboare în premieră un obiect zburător neidentificat

5 BREAKING Rusia amenință Polonia și, ca pe timpuri, îi cere să reexamineze decizia închiderii graniței cu Belarusul