Percheziţii DNA privind acte de corupţie la Baia Mare-Comunicat

Procurorii DNA efectuează percheziţii în municipiul Baia Mare.

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că perchezițiile au loc la sediul Romatsa — Direcția Servicii de Navigație Aeriană Baia Mare, la locuința directorului acestei instituții, Traian Rițiu, și la domiciliul unei contabile a firmei SC Mozigres Construct SRL.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj - Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2012-2014.

În cursul dimineții de 07 octombrie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul Baia-Mare și localități învecinate, din care două la sediul unei instituții publice și restul la domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal