Percheziții în patru județe la persoane care falsificau acte de identitate

Percheziții în patru județe la persoane care falsificau acte de identitate

Procurorii Parchetului General și ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție efectuează, vineri, percheziții domiciliare în 16 locații situate pe raza județelor Maramureș, Galați, Satu Mare și Cluj, la persoane acuzate că falsificau acte de identitate, relevă un comunicat remis AGERPRES de Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

"Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, trafic de influență, precum și complicitate la fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și trafic de influență, cumpărare de influență, folosire în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații", arată sursa citată.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că infracțiunile erau săvârșite de către mai multe persoane care falsificau, pe teritoriul Republicii Moldova, documente de identitate pentru persoane interesate să le obțină contra cost.

Conform sursei citate, metoda contrafacerii consta în utilizarea elementelor reale de identificare (data nașterii, cod numeric personal etc.), aparținând unor titulari de documente valide de identitate, activități urmate de întocmirea documentelor falsificate, prin substituirea fotografiilor titularilor cu cele ale persoanelor interesate să le obțină.

Astfel, sumele percepute pentru această operațiune se cifrau la 3.000 euro (din care se achita un avans în cuantum de 1.000 euro, diferența fiind remisă la data predării setului complet de documente, cum ar fi cărți de identitate, permise auto, pașapoarte).

La acțiune participă și lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenție "Vlad Țepeș" a Jandarmeriei, iar, la documentarea activității infracționale, procurorii au beneficiat de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații. AGERPRES


populare
astăzi

1 Apropo de modificarea impozitului la jocurile de noroc. Fratele Ursulei von der Leyen este președintele Superbet...

2 ALERTĂ Prăbușire fără precedent a PSD în sondaje! A scăzut sub PNL! AUR e la 40%!

3 Bravo lui! / Președintele, acuzat de CSM că a generat „un blocaj inexplicabil” în justiție pentru că nu a semnat decretele de pensionare pentru 51 de ma…

4 ALERTĂ Avertismentul pentru România al Institutului Robert Lansing în legătură cu declarațiile lui Viktor Orban

5 Proprietarul uneia din cele mai importante mine de aur din Rusia a fost arestat în propriul avion în timp ce încerca să fugă în Turcia!