Pescariu, audiat la DNA

Principalul denunţător din Dosarul Microsoft, unul dintre oamenii care au înfundat-o pe Elena Udrea, este audiat la DNA. Omul de afaceri Dinu Pescariu a ajuns miercuri dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acesta a fost audiat ultima dată pe 16 februarie.

Cererea DNA în urma căreia a fost arestată preventiv Elenei Udrea în Dosarul Microsoft (ulterior plasată în arest la domiciliu) a fost formulată tocmai pentru acuzaţia privind mită luată de la Dinu Pescariu.

Dinu Pescariu a formulat un denunț referitor la săvârșirea unor fapte de corupție de către Elena Udrea, în care susține că aceasta ar fi pretins 500.000 de euro pentru a-l ajuta să-și rezolve problemele din justiție, potrivit referatului prin care procurorii DNA au solicitat încuviințarea urmăririi penale, reținerii și arestării preventive a fostului ministru în dosarul Microsoft. Pescariu susține că banii au fost ceruți de Elena Udrea în cursul anului 2013, fiindu-i remiși ulterior în mai multe tranșe.

Dinu Pescariu a apărut în lista din ce în ce mai extinsă a persoanelor implicate în scandalul de mită şi trafic de influenţă la nivel înalt, în Dosarul Microsoft. Afacerea a fost estimată la 124 de milioane de dolari, din care doar jumătate se regăsesc în produse sau servicii, restul banilor fiind introduşi într-un circuit complex de spălare de bani, confom DNA. Dinu Pescariu, împreună cu Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan "Pinalti" au asigurat susţinerea financiară şi relaţionarea cu persoane care aveau influenţă asupra membrilor Guvernului Emil Boc, prin deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăţi către miniştrii sau funcţionarii implicaţi. Fostul jucător de tenis ar fi rămas cu 3,2 milioane.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker