"Pistolarul din Militari", condamnat la cinci ani închisoare

Mihai Chiriță, denumit și "pistolarul din Militari", a fost condamnat vineri de Curtea de Apel București la 5 ani închisoare cu executare, după ce în noiembrie 2013 a rănit cu un pistol cu bile trei persoane, printre care o tânără care și-a pierdut un ochi.

Interlopul a primit 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, 2 ani pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 2 ani pentru uz de armă fără drept și 2 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pedepsele au fost contopite iar Mihai Chiriță va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani.

În același dosar au fost condamnate și cele două surori ale interlopului, Florentina Chiriță și Mariana Cristina Chiriță, la câte 2 ani cu suspendare, aceeași pedeapsă fiind aplicată și în cazul mamei și tatălui acestora, Elena Chiriță și Tomiță Chiriță.

Pe latură civilă, instanța a dispus ca Mihai Chiriță să-i plătească părții vătămate Daniela Sînziana Borz echivalentul în lei a sumei de 71.250 euro.

De asemenea, el trebuie să achite Spitalului de Urgență București suma de 17.361 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru Daniela Sînziana Borz și 995 lei cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată Adrian Alecsandru, precum și 8.515 lei către Spitalul Universitar de Urgență Elias.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În noiembrie 2013, Mihai Chiriță a tras cu un pistol cu bile în fața unui hipermarket din cartierul bucureștean Militari, rănind trei persoane.

Incidentul a avut loc după ce două dintre surorile lui Mihai Chiriță, dintre care una de profesie avocat, nu au vrut să stea la coadă la magazin și au intrat în conflict cu alte persoane.

Chemat în ajutor, Mihai Chiriță a scos un pistol cu bile de cauciuc și a început să tragă, rănind trei persoane, tânăra care și-a pierdut un ochi și doi bărbați.

"Incidentul a debutat în interiorul unui magazin pe fondul nerespectării unor minime norme de conduită cetățenească. Inculpații nu au vrut să stea la coadă. Dintr-un motiv absolut stupid, s-a creat o altercație în interiorul magazinului, ulterior altercația s-a mutat în exteriorul magazinului. Inculpatele au solicitat sprijinul familiei, iar unul dintre bărbați a folosit un pistol neletal, trăgând mai multe focuri", declara la acea vreme Mihai Voicu, directorul general adjunct al Poliției Capitalei.

Mihai Chiriță a fugit de la locul faptei, dar s-a predat a doua zi, fiind reținut și apoi arestat preventiv. AGERPRES


populare
astăzi

1 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

2 Pericolul unei revolte la Moscova a apropiaților lui Serghei Șoigu. Presa rusă: Kremlinul blochează internetul în centrul capitalei ruse

3 DOCUMENTE Miza e protejarea lui Voineag / Conflict major între CSM-Secția pentru procurori și Inspecția Judiciară din cauza documentarului Recorder

4 SUA a cerut Israelului să nu mai atace unele obiective din Iran. Motivele îngrijorării Washingtonului

5 Recomandarea Barclays către investitori: Vindeți titlurile României și cumpărați-le pe cele ale Ungariei!