Polițiștii din Botoșani fac 16 percheziții în patru județe din Moldova

Polițiștii din Botoșani desfășoară, vineri dimineață, 16 percheziții domiciliare la mai multe persoane suspectate a fi implicate în activități de contrabandă cu țigări. Acțiunea se desfășoară sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și are loc simultan în județele Suceava, Iași și Bacău. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție, 'activitățile se desfășoară simultan la imobile aparținând unor persoane fizice din județele Botoșani—șapte percheziții, Suceava—șase percheziții, Iași—două percheziții, Bacău—o percheziție'.

'16 persoane, bănuite că în perioada iulie — august a.c, în mod repetat, au desfășurat activități de procurare, deținere, depozitare, transport și comercializare de țigarete provenite din contrabandă, vor fi conduse la audieri', se arată în comunicat.

Prejudiciul creat în dauna bugetului consolidat al statului, prin comiterea faptelor menționate, a fost estimat la peste 440.000 lei.

La activitățile din această dimineața participă peste 60 de polițiști specializați în investigarea criminalității economice, din județele Botoșani, Suceava, Iași și Bacău, cu 17 de autospeciale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Tipic pentru România / Corveta nouă a Marinei renunță la rachetele americane pentru un sistem turcesc

4 Alerte de vânt puternic în șapte județe: maximele ajung însă la 26 de grade

5 VIDEO Din România asta s-a născut România de astăzi...