Ponta, despre ”Fă, Doina! ”: A fost, de departe, minciuna care m-a afectat cel mai tare în 2014

 Ponta, a declarat, sâmbătă, la Romexpo, unde a participat la o reuniune a femeilor din partid, că acuzaţiile care i s-au adus referitoare la faptul că i s-ar fi adresat cu ”Fă, Doina!” colegei sale, ministrul Doina Pană, l-au afectat cel mai tare în 2014, relatează Mediafax.

”M-a întrebat acelaşi jurnalist şi ce m-a făcut să sufăr cel mai tare şi poate o să fiţi uimite: acel moment în care - bine, nu era deloc adevărat, dar ce contează - când i-am spus <Fă, Doina> colegei noastre Doina Pană. Cred că a fost de departe minciuna care m-a afectat cel mai tare”, a spus Ponta.

El a arătat că, dacă ar fi făcut aşa ceva, ar fi fost cu siguranţă sancţionat de soţia sa, Daciana, şi de mama sa.

”Am foarte multe defecte, dar niciodată sper că nu am jignit sau nu m-am adresat nerespectuos la adresa vreunei femei. Dacă aş fi făcut-o, înainte să mă sancţioneze Daciana, ar fi făcut-o mama cu siguranţă, că ea e mai rapidă în reacţii”, a spus Ponta.

 Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, au mers, în aprilie 2014, în localitatea Beiu, judeţul Teleorman, unde au vizitat mai multe zone inundate şi au discutat cu oamenii. Presa a relatat, atunci, că, la Beiu (Teleorman), premierul i s-ar fi adresat ministrului Doina Pană spunând: "Tu ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?".

Ulterior, Victor Ponta a reacţionat, declarând că a verificat înregistrarea discuţiei avute cu ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană şi că este clar că nu i s-a adresat acesteia cu termenul de "fă", şi adăugând că nici nu băuse whisky şi nici nu venise "de pe vapor".

"Dumneavoastră, multă răbdare şi mult calm. Am văzut astăzi că m-am adresat injurios la adresa doamnei ministru Pană. Nici nu băusem whiskey, nici nu veneam de pe vapor. Nu folosesc termenul de «fă», m-am uitat pe înregistrare şi e clar că nu am zis aşa, dar nu contează, contează că, orice vom face, unii o să ne înjure. Important este să faceţi lucruri, sunteţi miniştri, trebuie să vă faceţi datoria şi să nu plecaţi urechea la cei care ne înjură că facem", a spus atunci Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?

5 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...