Ponta: Partidul nu sunt eu, conducerea PSD va decide dacă Dragnea rămâne președinte executiv

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, că partidul nu este el, iar conducerea Partidului Social Democrat (PSD) va decide dacă Liviu Dragnea va rămâne în funcția de președinte executiv al formațiunii. Președintele social-democrat a fost întrebat la România TV dacă Liviu Dragnea, ministrul demisionar al Dezvoltării și președinte executiv al PSD, va rămâne în funcția deținută în formațiunea social-democrată.

"O să vă anunțăm. Nu e funcția mea și partidul nu sunt eu. Partidul sunt foarte mulți oameni care pot să decidă", a mai declarat președintele PSD.

Ponta a adăugat, totodată, că "zilele următoare" va fi făcut anunțul privind nominalizarea unui nou ministru al Dezvoltării, când va merge la Cotroceni să discute cu șeful statului despre o propunere în acest sens.

Liviu Dragnea a declarat duminică, la postul de televiziune Antena 3, că demisia sa din funcția de președinte executiv al Partidului Social Democrat (PSD) poate să pună partidul într-o situație delicată într-un an preelectoral, când trebuie pregătit pentru alegerile locale de anul viitor.

"Nu este ușor. Trebuie să recunosc că, începând de vineri seara, noaptea, ieri toată ziua, astăzi toată ziua, majoritatea — cred că toate organizațiile județene — au transmis comunicate, rezoluții, solicitări, dincolo de telefoane directe și sms-uri, cred că i-au trimis și lui Victor Ponta, că mâine să nu demisionez din funcția de președinte executiv. Demisia mea din funcția de președinte executiv, într-adevăr, poate să pună partidul într-o situație delicată, într-un an preelectoral când trebuie pregătit pentru alegerile locale de anul viitor, când partidul trebuie restructurat și recalibrat și remotivat și reorganizat, pentru a se pune în pregătirea de campanie", a precizat Dragnea, răspunzând unei întrebări pe această temă.

El a adăugat că luni mandatul său este "pe masa BPN", cu decizia pe care a anunțat-o, aceea de a demisiona din funcția de președinte executiv al partidului.

Liviu Dragnea a anunțat vineri că a demisionat din funcția de ministru al Administrației Publice și Dezvoltării Regionale și a adăugat că luni își va depune demisia și din funcția de președinte executiv al PSD.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat vineri pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul", cu un termen de încercare de trei ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…