Prahova: 13 persoane reținute de DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri

Un număr de 13 persoane din cele 100 audiate au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de risc, alte cinci fiind cercetate în stare de libertate sub control judiciar. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Alexandru Ursu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că toți cei 13 reținuți vor fi prezentați Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

100 de persoane au fost audiate, miercuri, de procurorii DIICOT Ploiești, după ce polițiștii și procurorii au efectuat 20 de percheziții domiciliare pe raza județelor Prahova și Ialomița.

Potrivit unor comunicate de presă ale DIICOT și Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, ancheta vizează 20 de persoane bănuite că ar fi implicate atât în activități de cultivare, introducere în țară și comercializare de droguri de risc, respectiv cannabis, cât și în constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni contra patrimoniului (furt).

Conform surselor citate, în cauză există suspiciunea că, în perioada octombrie 2014 — august 2015, leaderii grupului infracțional organizat, care sunt doi bărbați din Ploiești, au introdus în țară importante cantități de cannabis pe care ulterior le-au comercializat către diverși consumatori de pe raza județului Prahova, prin intermediul mai multor dealeri secundari.

De asemenea, în urma cercetărilor s-a stabilit că suspecții au procurat semințe de cannabis din Spania și din România care ulterior au fost cultivate în două zone aflate pe raza județului Prahova, urmând ca după recoltarea plantelor respective, acestea să fie comercializate.

Totodată, s-a mai stabilit că unul dintre cei doi bărbați, angajat în cadrul unei societăți comerciale care desfășoară activități de vânzare a produselor alimentare, profitând de poziția profesională, ar fi constituit, împreună cu alte patru persoane, un grup infracțional organizat, în scopul sustragerii unor cantități substanțiale de fructe și legume din gestiunea agentului economic respectiv, care ulterior ar fi fost vândute en-gros către diferiți comercianți din județele Prahova și Ialomița.

Anchetatorii au descoperit, la percheziții, două culturi de cannabis, constând în total din 30 de plante mature, peste 800 de grame de cannabis pregătit pentru comercializare, 28 de comprimate de ecstasy, mai multe ustensile pentru cântărit, ambalat și consum de droguri, precum și o armă cu aer comprimat și un pistol cu bile.

De asemenea, au fost ridicate mai multe sume de bani, respectiv 69.000 de lei, 1.220 de euro și 100 de USD, care ar proveni din comiterea infracțiunilor, precum și mai multe documente de evidență primară și contabilă dublă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

4 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

5 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT