Radu Boroianu, desemnat de Senat președinte al ICR

Radu Boroianu a fost desemnat, marți, prin vot, de plenul Senatului în funcția de președinte al Institutului Cultural Român, acesta fiind propus de grupurile senatoriale ale PSD și PLC. Boroianu a obținut, la votul secret cu buletine, 64 de voturi pentru și 49 împotrivă.

Contracandidatul său pentru această funcție — Iulian Tănase, propus de grupul PNL — a întrunit 49 de voturi pentru și 64 împotrivă.

"Este o cinste deosebită pentru mine de a mă putea adresa, din nou, astăzi, Senatului, din care cu câțiva ani în urmă am făcut și eu parte, și mai ales să mulțumesc plenului Senatului și Comisiilor pentru cultură și politică externă că au avut încredere în persoana mea. Ultimii mei 25 de ani au avut o singură temă comună și anume încercarea de promovare a identității naționale, care fiind de natură culturală se poate manifesta prin creativitatea excepțională a tuturor cetățenilor acestei țări. Voi încerca, alături de colegii din ICR, în cadrul legii, să ne supunem acestor directive de suflet și de minte și să servim cât mai bine cauza întregii noastre țări", a afirmat Boroianu, în plen, după validarea sa în funcție. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

3 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

4 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

5 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi