Raed Arafat, despre cazul femeii care s-a aruncat de pe bloc: Victima nu a cooperat; salvatorii au respectat procedurile

Procedurile de salvare ale femeii care a căzut în gol, vineri, de pe o clădire de pe Calea Victoriei, după circa 35 de ore de negocieri, au fost respectate, dar victima nu a cooperat, contactul verbal cu victima fiind imposibil, relevă raportul privind intervenția din zilele 21-22 mai.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, care a prezentat, duminică, raportul a precizat că folosirea pernei pneumatice, aduse de la ISU Argeș, a fost o soluție excepțională, care "nu însemna că i-ar fi salvat viața".

"Noi folosim toate mijloacele posibile, nimeni nu poate fi sigur. Clădirea are 30 de metri, peste nivelul autorizat oficial prin cartea tehnică a pernei. Perna pneumatică a fost o soluție excepțională. Perna e folosită doar pentru persoanele cooperante care pot fi instruite", a adăugat Arafat.

Raportul relevă că de la începutul anului au fost 6 cazuri de tentativă de suicid, iar după cazul femeii, începând de vineri seara și până în prezent, alte 7 cazuri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

2 Nicu Fălcoi, înlăturat de la șefia Avioane Craiova în plin scandal al IAR-99 blocate

3 O apropiată a lui Adrian Năstase, propunerea PSD pentru șefia Institutului Cultural Român

4 Traseul dronei rusești care a lovit un bloc din Galați: cum s-a desprins din grupul de atac și ce încărcătură explozivă avea

5 Topul celor mai corupte țări din lume. Unde se află România în clasamentul pe 2025