Românul care a fost şofer de limuzină în New York şi a ajuns milionar în Silicon Valley

A ajuns milionar după ce SAP i-a achiziţionat firma

Gheorghe a crescut în România într-o familie cu venituri medii: tatăl lui era lucrător la strung, iar mama, contabil. Şi-a obţinut diploma de licenţă în inginerie, fiind primul membru al familiei care a absolvit facultatea.

Era pasionat şi de calculatoare şi electronice şi cumpăra şi vindea albume Pink Floyd pe piaţa neagră. În perioada de la sfârşitul anilor '80, în care Guvernul se îndrepta spre un colaps haotic, a decis că era timpul să plece şi să îşi încerce norocul în Statele Unite ale Americii. Ajuns acolo, a reuşit să se angajeze în cadrul unei firme de construcţii din New York.

"Căram foi de furnir de la primul etaj la al doilea etaj în mod repetat" a declarat Gherghe într-un interviu acordat Reuters. „Mă plăteau cu 100 de dolari pe săptămână şi un sandviş la ora prânzului. A fost un început greu, dar cel puţin lucram". În mai puţin de un an, el şi-a îmbunătăţit astfel cunoştinţele de limba engleză şi perspectivele odată cu acestea.

A reuşit apoi să găsească un job potrivit pregătirii sale: a început să scrie cod pentru o mică firmă din domeniul IT. Pentru a câştiga mai mulţi bani, lucra şi ca şofer de limuzină în timpul nopţii şi în weekenduri. În total, în 1990, ajungea la venituri de 700 de dolari pe săptămână. Pentru a economisi bani, dormea pe o saltea pe canapeaua unui văr din Connecticut.

Vezi cum a ajuns Cristian Gheorghe milionar în dolari în Business Magazin .

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor