Sandu Anghel susține că Mircea Băsescu i-a dat bani judecătorului Cristian Deliorga

Sandu Anghel susține că Mircea Băsescu i-a dat bani judecătorului Cristian Deliorga

Un nou termen în procesul în care Mircea Băsescu și Marian Căpățână sunt judecați, la Tribunalul Constanța, pentru trafic de influență și complicitate, i-a pus vineri față în față pe cei doi inculpați cu denunțătorul, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și fiul acestuia, Florin Anghel, în calitate de martori.

Foto: (c) George ONEA / AGERPRES FOTO

Sandu Anghel a susținut că o parte din banii pe care i-ar fi dat lui Mircea Băsescu pentru eliberarea sa din închisoare, mai exact 20.000 de euro, ar fi fost dați ulterior de către acesta judecătorului Cristian Deliorga de la Curtea de Apel Constanța. Bercea Mondial a solicitat instanței o amânare a judecării sub pretextul că ar vrea să formuleze plângere penală la DNA împotriva respectivului magistrat.

'Să moară copiii mei, onorată instanță, spun adevărul! Să se aleagă praful de copiii mei dacă mint', a declarat Sandu Anghel, când a fost invitat de către instanță să depună jurământul în calitate de martor.

Bercea a mai declarat judecătorilor că, din câte știe el, Marian Căpățână nu ar fi primit niciun ban din suma de 600.000 de euro, oferită de el pentru a fi eliberat din penitenciar. Totodată, el a spus că nu știe ca Marian Căpățână să fi avut vreo afacere, întrebat fiind de judecător dacă nu cumva a oferit un împrumut acestuia pentru a cumpăra acțiuni la societatea 'Aversa SA'.

La rândul său, Florin Anghel a declarat instanței că are cunoștință despre faptul că 300.000 de euro din suma pusă la dispoziție pentru eliberarea tatălui său ar fi ajuns la fostul președinte Traian Băsescu.

Atât Florin Anghel cât și tatăl său au susținut că Mircea Băsescu a purtat o convorbire telefonică cu fratele său, fostul președinte Traian Băsescu, apelând la acesta pentru a obține ajutor în justiție.

Prima înfățișare pe fondul cauzei a avut loc pe 14 noiembrie, când cei doi inculpați, Mircea Băsescu și Marian Căpățână, au dat declarații în fața instanței. Mircea Băsescu a susținut că nu este vinovat de acuzațiile aduse și a declarat că nu a luat bani de la prepușii lui Sandu Anghel și nici nu a promis că va interveni pentru scoaterea acestuia din închisoare.

La rândul său, Marian Căpățână a declarat instanței că recunoaște faptele pentru care este judecat, explicând că a fost doar un intermediar între Mircea Băsescu și familia lui Sandu Anghel. Căpățână a precizat că a primit 600.000 de euro în două tranșe, câte 250.000 și 350.000 de euro. Sumele ar fi ajuns la Mircea Băsescu iar din acești bani, Căpățână susține că a primit 100.000 de euro, sumă pe care i-a înapoiat ulterior fiului lui Bercea Mondial. La cel de-al doilea termen, pe data de 5 decembrie, atât Mircea Băsescu, cât și Marian Căpățână și-au susținut declarațiile formulate anterior, instanța hotărând atunci să înceapă audierea martorilor pe 30 ianuarie, citându-i pe Sandu și Florin Anghel.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată pe 20 iunie de procurorii DNA pentru trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență. În prezent, cei doi se află în arest la domiciliu.

AGERPRES/( AS—autor: Dan Mihăescu, editor: Diana Dumitru)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…