Șeful APIA, Gheorghe Benu, reținut în dosarul subvențiilor acordate ilegal. Adjuncta APIA Suceava și un medic veterinar, de asemenea în arest  

Șeful APIA, Gheorghe Benu, reținut în dosarul subvențiilor acordate ilegal. Adjuncta APIA Suceava și un medic veterinar, de asemenea în arest  

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) a fost reținut miercuri și va fi adus astăzi în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de foloase necuvenite, în formă continuată, și favorizarea făptuitorului. Alături de acesta s-a dispus de asemenea reținerea directorului adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu (acuzată de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, dare de mită, omisiunea sesizării) și a medicului veterinar concesionar din localitatea Horodnic și totodată reprezentantul asociației crescătorilor de animale din localitate, Neculai Toma ( acuzat de înşelăciune, în formă continuată, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, tentativă la comiterea infracţiuni de înşelăciune, în formă continuată, instigare la comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată).

Concret, Gheorghe Benu este suspectat că a girat întreaga activitate infracțională de la APIA Suceava, în urma căreia s-au acordat subvenții nelegale în 246 de dosare.

Rețeaua infracțională din Suceava, spun procurorii, era condusă de directorul executiv-adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, cea care de fapt conducea instituția, în baza unei relații apropiate pe care o avea cu șeful APIA Central Gheorghe Benu și a relațiilor stabilite în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Moldoveanu l-a determinat pe Benu să-l convingă pe directorul executiv al APIA Suceava să mențină relațiile contractuale cu un avocat pentru servicii de asistență juridică, statul fiind prejudiciat astfel cu 55.000 lei. „Rolul esenţial al directorul executiv adjunct Moldoveanu Delia era de a proteja activitatea infracţională a consilierilor şi şefilor de serviciu din cadrul APIA CJ Suceava, prin influenţa şi relaţia apropiată pe care o avea în primul rând cu directorul general al APIA Central Bucureşti Benu Gheorghe Dorel şi cu factori de decizie şi control din cadrul direcţiilor agenţiei (DACIS, IACS, etc ).
Analiza acţiunilor derulate de Delia Moldoveanu relevă faptul că aceasta conduce în mod nemijlocit activitatea Centrului Judeţean Suceava al APIA în baza relaţiilor importante pe care le are şi cultivă la nivelul APIA Bucureşti şi în mediile de influenţă ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).”, spun procurorii în comunicatul emis ieri.

Directorul general Benu, sesizat cu privire la ilegalițitățile care se petreceau la Suceava, nu doar că nu a luat măsuri, dar chiar a sfătuit-o pe adjunctă cum să se sustragă cercetărilor sau să îngreuneze activitatea de verificare. „Astfel, deşi lua cunoştinţă despre neregulile care adeseori îmbrăcau forma penală, inculpatul Benu Gheorghe Dorel, în loc să adopte atitudinea legală de a sesiza organele judiciare, a preferat să îi dea sfaturi inculpatei Moldoveanu Delia cu privire la modul în care să procedeze referitor la solicitările din partea DNA de a comunica date necesare pentru desfăşurarea prezentei anchete penale, astfel încât să îngreuneze verificările care se efectuează în prezentul dosar penal.
De asemenea răspunsurile întocmite pentru organele de urmărire penală de Delia Moldoveanu erau studiate de Benu Gheorghe Dorel, pentru ca acestea să nu-i incrimineze pe funcţionarii APIA CJ Suceava. Deşi DNA ST Suceava a mai transmis în atenţia directorului Benu Gheorghe Dorel un număr de 6 solicitări privind verificarea dosarelor de acordare a subvenţie şi în special a modului în care funcţionarii APIA CJ Suceava nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, acestea au rămas fără răspuns.
Cunoscând relaţiile apropiate ale directorului executiv adjunct Moldoveanu Delia cu directorul general al APIA Bucureşti, angajaţii APIA Suceava îi solicitau acesteia sprijin pe lângă Benu Gheorghe Dorel, pentru a obţine plata preferenţială (faţă de alte centre judeţene) a unor drepturi băneşti stabilite de sentinţe judecătoreşti, ce puteau fi aprobate doar de ordonatorul principal de credite.
De asemenea directorul general Benu Gheorghe Dorel a bugetat şi posturi pentru CJ APIA Suceava, la cererea şi după bunul plac a lui Moldoveanu Delia (de la un număr de 16 la 32), directorul solicitându-i să refacă şi să falsifice Notele de fundamentare.”, se mai detaliază în comunicat.

Cât despre medicii veterinari și medicii concesionari din județ, complicitatea acestora era esențială pentru acordarea ilegală a sprijinului, fiind cei care au înființat fictiv sute de explotații zootehnice pentru care ulterior s-au primit bani. „Pentru obţinerea ilegală de subvenţii în domeniul zootehnic, doctori veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Suceava, în complicitate cu doctori veterinari concesionari , cum ar fi inculpatul Toma Neculai, au înfiinţat exploataţii fictive de creştere a animalelor pe numele a diverşi fermieri, le-au înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi în Baza Naţională de Date a ANSVSA, în vederea obţinerii pe nedrept de la APIA Suceava a primelor care se acordă producătorilor agricoli în cadrul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic.
Pentru completarea dosarelor de subvenţie cu paşapoartele animalelor, Toma Neculai a solicitat copii xerox de la DSVSA Suceava pentru 1.000 de astfel de documente.”, spun procurorii.

Pentru ca totul să decurgă fără probleme, periodic anumiți angajați din APIA Central primeau atenții de la Suceava, de multe ori chiar din banii sindicatului salariaților. „Inculpata Delia Moldoveanu şi alte două funcţionare din cadrul APIA Suceava, în mai multe rânduri, folosind şi fondurile Sindicatului Funcţionarilor Publici APIA Suceava, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Paşti, au achiziţionat diverse produse alimentare şi tradiţionale specifice zonei Bucovina de la societăţi comerciale, pe care le ofereau unor persoane cu funcţii de conducere de la APIA central Bucureşti, în scopul asigurării protecţiei în cazul desfăşurării unor activităţi de control.”, se menționează în comunicatul procurorilor DNA.

Reamintim că DNA a efectuat ieri percheziții în București, Suceava și Dâmbovița la 13 adrese, 20 de persoane fiind duse la audieri într-un caz în care valoarea sprijinului acordat ilegal de APIA Suceava însumează aproximativ 5 milioane lei. Este vorba de subvenții acordate pentru exploatații zootehnice înregistrate fictiv în bazele de date naționale, de înregistrarea unor suprafețe mai mari de teren decât cele declarate de diverși fermieri, de acordarea de subvenții către sute de mânăstiri și parohii din județ (peste 400 de dosare în total, în 2012 și 2013, numai pentru mânăstiri și parohii). De serviciile funcționarilor corupți de la APIA Suceava au beneficiat rude  și cunoștințe ale acestora, dar și oameni politici, tot ieri fiind dispusă reținerea consilierului județean Ioan Piticari, care a depus documente false și a încasat subvenții necuvenite în numele a două structuri asociative ale crescătorilor de animale și al unei întreprinderi familiale.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro