Serbia are o singură persoană cu doctorat la 1.000 de locuitori (universitar)

Serbia are doar o persoană cu doctorat la 1.000 de locuitori, a indicat vineri, în cadrul unei conferințe desfășurate la Academia Sârbă de Științe și Arte (SANU) profesoara Vera Dondur, preluată de Tanjug.

La conferința de două zile, intitulată "Știința: statut, strategie, perspectivă", Dondur a subliniat de asemenea că în pofida populației sale mici, Serbia încearcă să țină pasul cu lumea. "Cercetătorii din Serbia sunt foarte implicați, indiferent de dificultățile financiare", a precizat profesoara.

Potrivit Tanjug, în Serbia, procentul din PIB-ul alocat științei nu se apropie de cel din alte țări, în condițiile în care doar 0,3% din acesta îi revine anual științei, față 3 sau mai multe procente în alte țări.

La conferința care a debutat vineri participă oameni de știință din institute și universități, membri ai guvernului și organisme independente dedicate activității științifice. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD

5 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei