Sistemul de taxare în energie și resurse naturale și exploatările din Marea Neagră, discutate de Iohannis cu șeful OMV

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu o delegație OMV, condusă de directorul general al companiei, Rainer Seele, cu care a discutat despre viitorul sistem de taxare în domeniul energiei și resurselor naturale și exploatările din Marea Neagră.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul întrevederii s-au prezentat activitatea grupului și prioritățile pentru următoarea perioadă, cele mai importante proiecte regionale, precum și perspectivele piețelor de țiței și gaze naturale în anul 2016.

Pe agenda discuției s-a aflat și importanța viitorului sistem de taxare din domeniul energiei și resurselor naturale, fiind subliniată necesitatea predictibilității fiscale, într-un cadru stimulativ și avantajos, atât pentru investitori, cât și pentru stat, precizează sursa citată.

Totodată, a fost reiterată importanța majoră a parteneriatului dintre OMV Petrom și Exxon-Mobile privind exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră.

"În contextul proiectelor regionale în domeniul energiei, România își manifestă interesul față de proiectul BRUA (Bulgaria — România — Ungaria — Austria), coridor care ar asigura României oportunități suplimentare în privința exportului regional de gaz", se arată în comunicatul citat.

Administrația Prezidențială arată că întâlnirea a consfințit un bun prilej pentru a reînnoi angajamentul de cooperare și dialog între OMV și statul român, pentru consolidarea rezultatelor pe termen scurt și valorificarea durabilă a cooperării economice, pe bază de încredere și beneficii mutuale. AGERPRES


populare
astăzi

1 A început deja Al Treilea Război Mondial?

2 „Nu e niciun dubiu că Pahonțu a participat la reprimarea violentă, soldată cu 50 de morți și sute de răniți”

3 Péter Magyar, noi săgeți către România: Paks la putere maximă, Cernavodă oprită

4 Un guvern PSD cu premier independent politic ar urma să fie instalat până la 15 septembrie

5 Cinci puncte unice / unde cocoșul cântă în trei limbi la granițele României