Sorin Strutinsky, arestat preventiv

Tribunalul București a decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile, la solicitarea DNA, a omului de afaceri Sorin Strutinsky, acuzat de patru infracțiuni de trafic de influență și instigare la mai multe fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălare de bani.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

Potrivit DNA, în perioada 2009-2013, Sorin Strutinsky a pretins și primit sume de bani, totalizând câteva milioane de lei, de la reprezentantul unei societăți comerciale care avea contracte de executare lucrări cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța.

În schimb, au reținut procurorii, el a promis că își va exercita influența asupra funcționarilor instituțiilor respective, astfel încât societatea denunțătorului să își primească banii stipulați în contractele respective.

Banii au fost primiți, precizează DNA, în contul unor societăți comerciale indicate de Strutinsky, iar pentru justificarea acestor transferuri el a determinat reprezentanții acestor firme să falsifice mai multe contracte care să ateste operațiuni cu caracter fictiv.

Procurorii DNA au efectuat joi mai multe percheziții în București și județele Constanța și Cluj, din care una la Primăria Constanța, dar și la sediile unor societăți care ar fi, potrivit unor surse judiciare, controlate de Radu Mazăre și Sorin Strutinsky. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă