Stanciu (ÎCCJ): Președintele a spus că nu și-a putut imagina condițiile în care își desfășoară activitatea judecătorii

Stanciu (ÎCCJ): Președintele a spus că nu și-a putut imagina condițiile în care își desfășoară activitatea judecătorii

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu, a declarat miercuri că președintele Klaus Iohannis i-a transmis că nu și-a putut imagina în ce condiții își desfășoară activitatea judecătorii, motiv pentru care a arătat că va face demersurile necesare pentru găsirea unei soluții care să permită desfășurarea activității în condiții de normalitate.

"Președintele ne-a transmis că și-a imaginat că se lucrează în condiții anormale, pentru că a mai auzit acest lucru, dar a dorit să vină la sediul instanței supreme urmare a invitației pe care i-am adresat-o pentru a putea vedea, pentru a putea verifica domnia sa dacă într-adevăr condițiile sunt cele despre care i se făcuse vorbire.

Mi-a transmis că nu și-a putut imagina că în astfel de condiții își pot desfășura activitatea judecătorii. Este un motiv pentru care, l-ați auzit, va face toate demersurile necesare pentru a se putea găsi o soluție chiar dacă ar fi temporară, dar care să permită desfășurarea activității instanței supreme cât de cât în condiții de normalitate", a spus președintele ÎCCJ, după vizita președintelui Iohannis la sediul instituției.

Ea a menționat că scopul vizitei președintelui Iohannis a fost acela de a vedea cum se lucrează la instanța supremă și dacă se poate găsi o soluție bună pentru desfășurarea în condiții de normalitate a activității întregului personal al ÎCCJ.

Stanciu a precizat că la nivelul instanței supreme există patru săli de ședință corespunzătoare pentru fiecare secție și o singură sală pentru recursuri, aceasta fiind împărțită pe ore.

Ea a arătat că soluția este ca în aripa Palatului Parlamentului obținută de ÎCCJ, dar unde nu intră întregul personal al instituției, să fie mutate două secții ale instanței supreme, iar două — secțiile penală și contencios-administrativ — să rămână la sediul actual.

"Important este ca lucrările de remediere a acelei clădiri — și cred că sunt elegantă când spun doar de remediere, pentru că sunt lucrări majore care se impun a fi efectuate la acea clădire — cred într-un optimism major că s-ar putea finaliza până la finele acestui an", a adăugat Livia Stanciu, punctând că a făcut foarte multe demersuri pentru un nou sediu pentru ÎCCJ. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință