ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 7 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 7 NOIEMBRIE

CCR a validat primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și a stabilit că în turul doi, pe 16 noiembrie, se vor confrunta Victor Ponta (PSD-UNPR-PC) și Klaus Iohannis (ACL).

* Staff-urile de campanie ale candidaților Victor Ponta și Klaus Iohannis se vor întâlni la ora 13,30 la sediul central al PNL, din șos. Kiseleff nr. 57, pentru a discuta cu privire la o posibilă dezbatere între cei doi, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu.

* Italia este țara în care Ministerul Afacerilor Externe de la București a organizat cele mai multe secții de votare pentru alegerile prezidențiale, urmată fiind de Spania, Statele Unite ale Americii și Republica Moldova, a informat MAE.

* Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a anunțat, după o întrevedere cu vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, că la București vor sosi luni specialiști ai Comisiei, care să ajute la implementarea programelor operaționale din fonduri europene.

* Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că următoarea vizită de evaluare MCV va avea loc în decembrie, înainte de raportul care trebuie să apară în ianuarie sau februarie. În ceea ce privește următorul raport MCV, a avut loc recent o vizită de evaluare, temele de interes fiind legate de implementarea Codurilor, a adăugat ministrul.

* Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a anunțat că ACL Iași a depus plângere penală împotriva deputatului PSD Sorin-Avram Iacoban pentru răspândirea pe o pagină de socializare a unor imagini cu simboluri naziste cu privire la candidatul ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis.

* Secretarul general al Partidului Mișcarea Populară, Cristian Petrescu, a declarat pentru AGERPRES că după-amiază conducerea formațiunii se va întâlni la Snagov pentru a analiza rezultatul votului din turul întâi al alegerilor prezidențiale, dar și poziționarea PMP în perspectiva turului al doilea și politica post-alegeri a formațiunii.

* Agentul principal de poliție Vlad Alexandru de la secția de Poliție Rurală Rociu din județul Argeș a primit Placheta de Onoare a MAI din partea ministrului de Interne, Gabriel Oprea, în cadrul unei ceremonii tip videoconferință, ce a avut loc la sediul ministerului. Vlad Alexandru, în vârstă de 26 ani, și-a riscat viața și a salvat două femei, mamă și fiică, intrând într-o casă cuprinsă de flăcări. Polițistul era în timpul liber.

* Senatorul Barna Tanczos a declarat că a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, într-un dosar legat de perioada 2005-2006, când a fost președinte al Agenției Domeniilor Statului. Barna Tanczos s-a prezentat la Direcția Națională Anticorupție, fiind citat de procurori pentru audiere.

* Polițiștii au efectuat percheziții la casa lui Vasile Balint, cunoscut ca Sile Cămătaru, și la apropiați ai acestuia, într-un dosar privind fapte de proxenetism, urmând să fie puse în aplicare 120 de mandate de aducere.

* Societatea Studenților Universității București le-a propus celor doi candidați la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis și Victor Ponta, să participe luni, la o oră ce poate fi stabilită împreună cu echipele de campanie, la o dezbatere publică ce ar urma să aibă loc în Aula Magna a Facultății de Drept.

* Procurorii anticorupție au efectuat percheziții la Consiliul Județean Hunedoara, la domiciliul președintelui instituției, Ioan Mircea Moloț, precum și la mai multe societăți. DNA face verificări în cazul lui Mircea Moloț sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, abuz în serviciu și cumpărare de influență privind atribuirea unor contracte.

* Judecătoria Bacău a admis cererea de eliberare condiționată din închisoare a Irinei Jianu, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții în perioada Guvernului Adrian Năstase, condamnată în dosarele "Zambaccian" și "Trofeul calității".

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...