ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 22 OCTOMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 22 OCTOMBRIE

Candidatul Partidului Alternativa Socialistă (PAS) la alegerile prezidențiale, Constantin Rotaru, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că dorește întreruperea campaniei electorale și amânarea alegerilor până când "justiția nu va limpezi toate dosarele aflate în curs".

* Comisia constituită prin dispoziția managerului Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, Corneliu Mihai, a prezentat, miercuri, primele concluzii ale anchetei derulate în cazul femeii de 35 de ani care a fost operată de patru ori după o naștere și al cărei copil nou-născut a murit la mai puțin de 24 de ore.

* Consiliul Județean (CJ) Mehedinți va aloca 10,8 milioane lei pentru reabilitarea drumurilor comunale și județene avariate de inundațiile produse în luna septembrie, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, președintele interimar al instituției, Aladin Georgescu.

* Prostituatele și cerșetorii amendați de către jandarmii bistrițeni, dar care nu și-au achitat aceste sancțiuni, sunt obligați de instanță să efectueze aproximativ 4.000 de ore de muncă în folosul comunității, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

* Echipele operative ale Gărzii de Coastă au interceptat și capturat aproximativ o jumătate de tonă de pește, în cadrul acțiunilor de prevenire și combatere a braconajului piscicol, derulate în ultimele 24 de ore în județele Constanța și Tulcea.

* Un bărbat a murit într-un accident de circulație după ce una dintre roțile unui camion încărcat cu lemne a fost proiectată în parbrizul autovehiculului în care se afla, evenimentul nefericit având loc miercuri dimineață la ieșirea din localitatea Ruginoasa, a declarat, pentru AGERPRES, Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași.

* Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va plăti, începând de luni, primele de vacanță pentru minerii care muncesc în exploatările de huilă din Valea Jiului, în condițiile în care aceste drepturi negociate prin contractul colectiv de muncă nu au mai fost achitate din luna iulie, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului "Muntele", Petre Nica.

* Șase angajatori au fost sancționați pentru că utilizau "munca la negru", potrivit inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Teleorman, Emil Ciobanu. Urmare a deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au dispus măsuri de remediere cu termene scadente, iar valoarea amenzilor aplicate se ridică la 103.300 lei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum e posibil așa ceva? / Ce se întâmplă la Uzina de muniții de la Dragomirești arată de ce am ajuns pe marginea prăpastiei economice

2 „Fiți pe fază pentru anunțul de luni”. Calculul lui Putin privind Ucraina se va întoarce împotriva lui, spune un senator republican

3 VIDEO Președintele României / A fost o greșeală uriașă a politicului când pensia a ajuns să fie mai mare ca salariul

4 BREAKING România va deveni prima țară europeană care va cumpăra sistemul de apărare antiaeriană Iron Dome

5 Culisele alegerii Siminei Tănăsescu la șefia CCR. A fost votată de doi judecători PSD. Nicușor Dan, luat prin surprindere