ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 10 OCTOMBRIE

Președintele Traian Băsescu a semnat decretul prin care premierul Victor Ponta este desemnat ministru interimar al Culturii, viceprim-ministru.

* Ministerul Afacerilor Externe precizează, referitor la cazul Lukoil, că urmare a evoluțiilor din ultimele zile, conducerea ministerului și reprezentanții Ambasadei Federației Ruse au discutat și acest subiect în cadrul unui dialog periodic pe care cele două instituții îl au iar ancheta justiției se va finaliza cu respectarea cadrului legal.

* Ambasadorul Federației Ruse în România, Oleg Malginov, susține că în ceea ce privește subiectul Lukoil au apărut declarații publice 'nu de fiecare dată echilibrate' și care au un limbaj departe de cel acceptat în comunicarea internațională.

* Procurorul general Tiberiu Nițu i-a transmis ministrului Justiției referatul Direcției Naționale Anticorupție pentru a solicita Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Diniță, pus sub acuzare în dosarul de corupție al președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu.

* Valoarea totală a donațiilor primite și declarate de partidele politice, alianțele politice și electorale și candidații independenți în campania electorală pentru alegerea Președintelui se ridică la suma de 1.100.328 lei, a anunțat AEP.

* Ministerul Afacerilor Externe a infirmat decesul unui cetățean român în Sierra Leone, în contextul epidemiei de Ebola și a exprimat dezacordul față de mesajele vehiculate în unele publicații care 'creează panică nefundamentată la nivelul opiniei publice românești'.

* ACL București sesizează Curtea de Conturi pentru verificarea lucrărilor de la Piața Charles de Gaulle, a anunțat purtătorul de cuvânt al PDL București, Mihai Atănăsoaei.

* Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, speră ca lucrările la cel de-al doilea pod de la pasajul Mihai Bravu să se finalizeze la sfârșitul lunii.

* Peste 200 de militari din Brigada 2 Vânători de Munte 'Sarmizegetusa' din Brașov vor participa de sâmbătă la exercițiul 'Combined Resolve III', la Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania.

* 6.400 de polițiști vor fi mobilizați la nivelul întregii țări și peste 3.000 de jandarmi vor acționa în Capitală pentru asigurarea ordinii publice cu prilejul meciului de fotbal dintre România și Ungaria ce se va disputa sâmbătă pe Arena Națională.

* Ambasada Statelor Unite ale Americii va fi închisă luni, 13 octombrie, urmând să-și reia serviciile marți, a anunțat misiunea diplomatică.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Apar primele informații după prăbușirea avionului militar F-16 la graniţa cu Bulgaria. Aeronava era în misiune şi investiga „o urmă radar neidentifica…

2 Ce se întâmplă? / Ambasadorul SUA în Israel, mesaj către subordonații săi: „Găsiți un avion către orice destinație. ASTĂZI”

3 VIDEO Cum funcționa rețeaua de proxenetism prin care unele fete erau forțate să se prostitueze la The Buddhist

4 Spioana-prostituată a FSB, prinsă de FBI că s-a infiltrat în SUA, inclusiv printre opozanții lui Putin

5 „Este revoltător. Simt că nu mai vreau să locuiesc aici” / Vecinii, supărați pe un român din Marea Britanie care nu vrea să își dărâme garajul construit…