ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 19 DECEMBRIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 19 DECEMBRIE

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, la solicitarea Comisiilor de buget-finanțe, introducerea în proiectul bugetului de stat pentru anul 2015 a unui nou articol care reglementează sistemul de echilibrare a bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.

* Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu, a declarat, la preluarea portofoliului, că este necesară o nouă lege a Educației.

* Președintele ales, Klaus Iohannis, susține nevoia menținerii unui dialog cu Rusia, însă subliniază că sancțiunile economice împotriva acestei țări trebuie menținute.

* Fostul ministru delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică Mihnea Costoiu și-a prezentat bilanțul mandatului, subliniind cu acest prilej că bugetul obținut pentru Educație în anul 2015 va avea o creștere de aproape 8% și va ajunge la 25 de miliarde de lei.

* Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberare condiționată formulată de fostul procuror Maximilian Bălășescu, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită.

* Fostul director al Direcției Generale Infrastructură și Servicii Publice din Primăria București, Mădălin Dumitru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în sarcina acestuia reținându-se comiterea a opt infracțiuni.

* Deputatul Dorinel Ursărescu, trimis în judecată de DNA într-un dosar privind evaziune fiscală cu produse petroliere, a fost interceptat în timp ce se interesa de modul în care se derulează afacerile ilegale, potrivit informațiilor din rechizitoriul întocmit de procurori.

* Irina Jianu, fost inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcții, a dispus distrugerea unor documente referitoare la lucrările efectuate la casa mamei lui Miron Mitrea, fost ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, se arată în motivarea condamnării celor doi de către Înalta Curte de Casație și Justiție, sentință care nu este definitivă.

* PÎCCJ informează că în cadrul anchetei privind accidentul aviatic de pe lacul Siutghiol au fost luate mai multe măsuri, printre care și cele pentru obținerea și interpretarea datelor referitoare la evoluția în zbor a elicopterului, înainte de momentul prăbușirii.

* Municipalitatea va organiza petrecerea de Revelion în Piața Constituției, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

* Președintele Traian Băsescu va susține sâmbătă la Palatul Cotroceni ultima sa conferință de presă în calitate de șef al statului. Potrivit Administrației Prezidențiale, la conferința de presă, programată la ora 18,00, sunt invitați să participe atât jurnaliști din presa centrală, cât și din cea locală.

* Personalul militar și civil din Ministerul Apărării Naționale participă, în perioada 20-22 decembrie, la ceremoniile militare de depunere de coroane și jerbe de flori la monumentele închinate Eroilor Martiri căzuți, în urmă cu 25 de ani, pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante